Breaking news

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu nu știe cât costă o călătorie cu metroul

loading...

Victor Ponta i-a predat miercuri, mandatul de Ministru al Transporturilor, liberalei Ramona Mănescu. Întrebată de presă dacă știe cât costă o călătorie cu metroul, europarlamentara a ridicat din umeri.

ramona manescu si pontaLiberialii trimit la Ministerul Transporturilor un ministru care nu a mai călătorit cu trenul din 2002 și care habar nu are cât costă o călătorie cu metroul bucureștean.

Cu toate aceste lipsuri elementare, premierul Victor Ponta s-a declarat încrezător în Ramona Mănescu și îi acordă credit și susținere la Ministerul Transporturilor.

”Îi urez mult succes doamnei ministru Mănescu. Am încredere că se va descurca într-unul din ministerele cele mai dificile ale guvernului, dintotdeauna, de altfel, împreună cu echipa de secretari de stat, secretarul general, secretarul general adjunct şi toţi ceilalţi care se află în acest moment în poziţii. Priorităţile le-am stabilit împreună şi luni dimineaţă, înainte de învestirea oficială, şi acum, şi anume, desfăşurarea în cât mai bune condiţii a Programului Operaţional Sectorial de Transport. Este cea mai importantă realizare a ministerului în acest an: deblocarea programului după 2011. Dar acum trebuie absorbite fondurile şi cel puţin în acest domeniu doamna ministru are şi experienţa şi pregătirea necesară şi sunt absolut convins că se va descurca foarte bine. Va merge la Bruxelles, săptămâna viitoare. Împreună cu autoritatea de management au de cheltuit foarte mulţi bani şi pentru infrastructura rutieră şi pentru cea feroviară şi este obiectivul numărul 1”, a spus Ponta.

Întrebată de presă când a călătorit ultima oară cu trenul, Ramona Mănescu a spus că:  Ultima oară am călătorit cu trenul, cred, nu sunt sigură, în 2002 sau 2003. În orice caz, în momentul… Nu, nu ştiu exact când au început lucrările la tronsonul Bucureşti-Constanţa. Eu călătoream foarte mult pe tronsonul Bucureşti-Constanţa, fiind din Constanţa. În momentul în care s-au început lucrările şi călătoria dura 5 ore, 6 ore, 7 ore, am renunţat. Deci acela este momentul în care nu am mai călătorit cu trenul.

Însă noul ministru al Transporturilor habar nu are cât costă o călătorie cu metroul bucureștean: Nu am călătorit cu metroul, cred, decât când eram studentă şi asta pentru că rutele pe care călătoream eu nu aveau metrou şi călătoream cu tramvaiul sau cu troleibuzul până să am maşină. Nu, nu ştiu cât costă un bilet la metrou.

Liberala a cerut tutuor un răgaz de câteva zile pentru a se documenta și a se pune la curent cu lucrurile din minister.

Am să vă cer un răgaz nu foarte lung, nu vă cer 100 de zile, nu vă cer foarte mult, un răgaz de câteva zile, o săptămână, două maxim, în care să pot face o evaluare, o analiză, în aşa fel încât să pot răspunde tuturor întrebărilor cu privire la toate problemele, toate proiectele, toate priorităţile pe care Ministerul Transporturilor le are şi cu privire la proiectele viitoare pe care le vom face şi le vom derula cu siguranţă”, a mai spus Ramona Mănescu.

Noul Ministru al Transporturilor a precizat că: Prioritățile mandatului meu la Ministerul Transportului sunt accesul la finanțare, buna administrare a banilor publici și a instituției, precum și integritatea procesului de guvernare.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata