Metoda ingenioasă prin care o femeie păcălea enoriașii de la Cozia, să-i dea bani

loading...

O femeie în vârstă de 36 de ani din județul Alba a fost prinsă de jandarmi la Mânăstirea Cozia în timp ce practica cerșetoria. Mare le-a fost mirarea jandarmilor când au văzut că femeia care făcea pe invalida, avea defapt mâinile bandajate cu tifon îmbibat în suc de roșii.

cersetoare falsa coziaPe 01 septembrie, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea aflaţi în misiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale în zona municipiului  Râmnicu Vâlcea au observat, în jurul orelor 11:00, în zona Cozia, o femeie care apela la mila cetăţenilor ce intrau sau ieşeau din magazinele complexului Cozia.

Modul în care femeia se manifesta a atras atenţia jandarmilor care au oprit-o şi au constatat că aceasta îşi disimulase mâinile în faşă sanitară îmbibată cu sos de roşii, pentru a da impresia unui handicap sever, în scopul obţinerii de bani de la cetăţeni.

Jandarmii au identificat-o pe C. Simona, de 36 de ani din judeţul  Alba, pe care au sancţionat-o contravenţional cu avertisment  în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii și liniștii publice.

370 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*