Medicul care a lăsat-o pe bătrână să plece din spitalul brașovean, cercetat pentru omor din culpă

loading...

Veronica Grigore, medicul care a lăsat-o pe bătrâna de 82 de ani să plece singură, în papuci și pijamale de la Spitalul Județean din Brașov, va fi cercetată pentru omor din cultă. În timp ce medicul Eva Ionel, cea care a fost înlocuită la gardă, a fost dată afară din spital.

ioana caloianApar primele sancțiuni după tragedia cu bătrâna găsită moartă pe un câmp din Brașov, pentru că a fost lăsată să plece singură din spital.

Medicul Eva Ionel de la Spitalul “Tractorul” din Braşov care a rugat-o pe Veronica Grigore să îi țină locul la serviciul de gardă, a fost concediată.

Medicul Eva Ionel de la Spitalul “Tractorul” din Braşov a declarat jurnaliştilor că a plecat din gardă pentru că se simțea rău.

“Eu am fost în gardă. Am început garda la ora 14.00 şi la un moment dat condiţia mea fizică atât de tare s-a deteriorat încât n-am mai putut să merg. Între ora 15.00 şi 15.30, în timpul record de jumătate de oră, vineri după-amiaza, am reuşit să găsesc un înlocuitor. Singura imagine pe care o aveam atunci era căruciorul cu rotile şi familia care trebuie să aibă grijă de mine în căruciorul cu rotile. Pentru că asta urmează. În situaţia asta am fost atunci. Durerea îţi întunecă judecata. Ştiu că am greşit pentru că acea colegă pe care am reuşit să o chem, pentru ca serviciul să nu sufere şi să aibă continuitate, nu este pe lista oficială de gărzi. Dar este o persoană extrem de competentă, membră a Colegiului Medicilor, care face gărzi într-un alt spital, în Sfântu Gheorghe, şi în care eu am avut multă încredere pentru că mi-a fost şi rezident. Nu am găsit în acel moment alt coleg. Da, asta a fost greşeala mea, pentru care am fost chemată la Poliţie, la comisia de disciplină şi voi fi pedepsită categoric, conform legii, pentru că nu am respectat regulamentul de ordine internă. Asta este greşeala mea, în legăură cu schimbul de gardă“, a spus medicul Eva Ionel.

Medicul a mai spus că regretă ce s-a întâmplat cu bătrâna Ioana Caloian şi că fata şi ginerele ei au ieşit în stradă să o caute pe femeie: Eu am stat imobilizată acasă, dar copiii mei, adică fata mea şi cu ginerele meu, împreună cu sute de buni români, au fost pe stradă să o caute pe această femeie.

Eva Ionel lucrează de peste 30 de ani la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov, de care aparţine Spitalul “Tractorul”, şi nu a fost niciodată sancţionată pentru vreo abatere, potrivit managerului SJU Braşov, Adrian Albotă.

Medicul Eva Ionel a făcut schimb de gardă cu doctoriţa de la Sfântul Gheorghe, care a lăsat-o să plece acasă în pijama şi papuci pe bătrâna găsită apoi moartă pe câmp.

Nemulțumit de ancheta Direcției de Sănătate Publică din Brașov, care scrie în raport că bătrâna ar fi vinovată de tot, Ministrul Nicolae Bănicioiu a trimis o echipă a Corpului de control la Spitalul “Tractorul”.
„Pacienta a fost împiedicată în câteva rânduri să plece, având în vedere şi ţinuta sumară în care se afla, dar în final, ca urmare a insistenţelor acesteia şi neprezentării niciunui aparţinător, a fost condusă de o infirmieră care îşi încheiase serviciul într-o staţie de taxi, de unde a plecat cu o maşină“, se arată în raportul DSP Brașov.
Medicul Veronica Grigore, care a lăsat-o pe bătrână să plece, ”legal”, după ce i-a semnat foaia de externare, va fi cercetată pentru omor din culpă. După producerea tragediei, Veronica Grigore, care a fost rezidenta medicului Eva Ionel de la Spitalul Judeţean Braşov, s-a îmbolnăvit subit și și-a luat concediu medical. Aceasta lucrează ca medic reumatolog la Spitalul din Sfântu Gheorghe.
În privința șoferului de ambulanță, care marți, a înghesuit trei pacienți în mașină, conducerea Spitalului din Brașov a decis suspendarea acestuia și aplicarea unei sancțiuni de 5% din salariu pe o perioadă de trei luni.

Ambulanţa Dacia Break care i-a transportat pe cei trei pacienţi, a fost retrasă miercuri din circulație de conducerea Spitalului Judeţean Braşov.

619 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*