Breaking news

Medicii care făceau operații estetice ilegale, află azi dacă vor fi arestați

loading...

Cei zece medici acuzați de procurori că făceau operații ilegale apoi le decontau din banii statului, au fost eliberați sâmbătă seară întrucât le-au expirat ordonanțele de reținere. Tribunalul Capitalei va decide azi dacă îi arestează preventiv pentru 29 de zile.

medici operatieProcurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au reţinut, vineri, nouă medici de la Spitalul de Arşi şi o angajată a unei clinici private şi au cerut instanţei arestarea preventivă a acestora.

Managerul spitalului de Arști din București, Vitalie Stan, şeful Secţiei de chirurgie plastică, Nicolae Antohi, Aurelia Isac, Florica Guşă, Carmen-Elena Boiangiu, Ioan Costică Ghiţă Plujdescu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu şi Elena Cristina Isac, sunt cei zece medici reținuți pentru 24 de ore de către porcurori.

Medicii pretindeau mită sume cuprinse între 450 şi 3.400 de euro, în funcţie de tipul intervenţiei, banii fiind împărţiţi între membrii echipei operatorii, iar în cazul în care raportărilor acestora erau validate, CASMB deconta aproape 5.000 de lei pe operaţie.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalui Bucureşti spun că pacienţii care doreau efectuarea unor operaţii estetice contactau suspecţii, medici angajaţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri, în baza unor anunţuri postate pe internet sau la recomandarea altor pacienţi care au efectuat operaţii similare.

Suspecţii, medici în specialitatea chirurgie plastică, reconstructivă şi estetică, ofereau consultaţii pacienţilor care doreau efectuarea unor operaţii estetice, atât în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri, cât şi în cadrul unor clinici private, susţin anchetatorii.

Ulterior, pe baza acestor documente falsificate, se întocmeau raportările către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) şi Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB), prin care se solicita decontarea serviciilor medicale.

“În cazul în care raportările erau validate de către CASMB şi SNSPMPDSB, se deconta suma de 4.921,83 lei pentru fiecare intervenţie medicală. Pentru ”serviciile” oferite (efectuarea unor analize medicale, internarea într-un spital public în baza unui diagnostic fals, intervenţia chirurgicală propriu-zisă, folosirea frauduloasă a logisticii spitalului) medicii pretindeau cu titlu de mită sume cuprinse între 450 euro şi 3.400 euro, în funcţie de tipul intervenţiei, acestea fiind împărţite între membrii echipei operatorii (medicul principal de intervenţie, medicul secundar de intervenţie şi medicul anestezist)”, menţionează anchetatorii.

În acest dosar, sunt urmărite penal 26 de persoane, pentru luare de mită, dare de mită, înşelăciune şi fals intelectual. Cercetările vizează 16 medici din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri, o asistenţă medicală şi nouă pacienţi, a precizat PTB.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata