Maşinile parcate neregulamentar nu mai pot fi ridicate de hingheri

loading...

Vești bune pentru toți șoferii din România. Ridicarea de pe stradă a mașinilor parcate neregulamentar, este ilegală. 

ridicare masina parcata ilegalÎnalta Curte de Casație și Justiție a aprobat astăzi recursul formulat de Avocatul Poporului, în ceea ce privește ridicarea mașinilor staționate neregulamentar.

Judecătorii au stabilit că maşinile parcate neregulamentar nu pot fi ridicate în baza unei decizii a consiliului local, întrucât această autoritate nu este competentă să reglementeze procedura în acest sens. Numai Guvernul poate să stabilească regulementul de aplicare a acestor măsuri contravenţionale.

Consiliile locale nu au niciun fel de competență în ridicarea autoturismelor.

Întregul sistem s-a bazat pe un abuz de drept: consiliile locale s-au apucat să reglementeze în zona circulaţiei rutiere, unde nu aveau dreptul legal să intervină.

Decizia judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost luată după ce Avocatul Poporului a formulat un recurs în interersul legii privind problema legalităţii procedurii de ridicare a maşinilor parcate neregulemantar.

“Înalta Curte, prin decizia de astăzi (luni – n.red.) a admis întocmai recursul în interesul legii pe care l-am formulat în luna ianuarie a acestui an. Între altele, am subliniat în criticile formulate, la diverse decizii care au pronunţat soluţii diferite, că aceste regulamente adoptate de către consiliile locale, fiecare după spiritul lui, după alt model, nu sunt legale, că este necesară o reglementare unitară, în sensul că, după admiterea acestei decizii, Guvernul va trebui să elaboreze un regulament de aplicare unitar, la nivelul întregii ţări, a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă 195/2002“, a explicat şeful insituţiei Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, potrivit Mediafax.

Ciorbea a mai spus că, în prezent, nu există un regulament prin care să se stabilească procedura de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar, chiar dacă există un act normativ – Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 – care interzice parcarea în locuri nepermise.

Avocatul Poporului a precizat că, odată cu decizia Înaltei Curți, instanţele probabil că vor mai pronunţa decizii care să vină în contradicţie cu această hotărâre.

413 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*