MAE: 40 de cetățeni români au solicitat ajutorul după atentatul din Istanbul

loading...

Ministerul Afacerilor Externe condamnă în termenii cei mai fermi atacul terorist care a avut loc pe 28 iunie 2016, la aeroportul Ataturk din Istanbul, soldat cu 41 de morți și 239 de răniți. Până la această oră, potrivit oficialilor MAE, niciun român nu se află printre victime, însă 40 de români aflați în Turcia au cerut ajutor consular.

atentat turcia istanbul

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul ambasadei României la Ankara şi al Consulatului General al României la Istanbul, s-a autosesizat şi a contactat, în regim de urgenţă, autorităţile locale pentru a verifica dacă printre victime se află şi persoane de cetăţenie română. Cele două misiuni au declanşat procedurile consulare standard în astfel de situaţii şi se află în legătură cu autorităţile turce, fiind pregătite să acorde asistenţă consulară de specialitate în limita competenţei legale.

Suplimentar, o echipă consulară din cadrul Consulatului General al României la Istanbul s-a deplasat la faţa locului pentru a oferi asistenţa consulară necesară.

Pe tot parcursul nopții, echipele consulare constituite la nivelul Consulatului General al României la Istanbul s-au deplasat la spitalele din localitate pentru a verifica dacă printre victime se află și cetățeni români.

„Cetățenii români aflați în atenția Consulatului nu sunt răniți, cu excepția unei persoane care a precizat că prezintă echimoze la nivelul membrelor inferioare, survenite în urma aglomeraţiei provocate de panică. Viața persoanei nu este pusă în pericol, fiind evacuată și cazată la hotel la puțin timp după producerea exploziilor. Consulatul General al României la Istanbul asigură în permanență asistența consulară unui număr de aproximativ 40 de cetățeni români, care au solicitat sprijin, fiindu-le facilitată cazarea la hotelurile din apropierea aeroportului. Totodată, familiile din România a peste 20 de cetățeni români aflați în aeroport în momentul deflagrațiilor au fost contactate de Consulatul General al României la Istanbul”, se arată în comunicatul de presă al MAE, remis exclusivNEWS.ro.

Consulatul General al României la Istanbul continuă demersurile susținute pe lângă autoritățile turce pentru a verifica existența vreunui cetățean român decedat sau rănit și rămâne în legătură cu persoanele de cetățenie română cazate la Istanbul sau aflate în zona liberă a aeroportului. Totodată, se depun eforturi pentru identificarea unor soluții cât mai rapide pentru repatrierea cetățenilor români ale căror zboruri au fost anulate.

Situația este monitorizată permanent de către Centrala Ministerului Afacerilor Externe, o echipă consulară din cadrul MAE fiind pregătită, în caz de necesitate, să se deplaseze la Istanbul pentru extinderea demersurilor de acordare a asistenței consulare cetățenilor români.

Cetățenii români precum şi rudele acestora au la dispoziţie contactele telefonice ale Consulatului General la Istanbul +90 2123583541, +90 2123580516, +90 2123583537, apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center 24/24, precum şi telefonul mobil de urgenţă al oficiului consular român de la Istanbul + 90 5335420695. Precizăm că, pe parcursul nopţii precedente, Call Center-ul MAE a preluat operativ un număr de 10 apeluri telefonice din partea cetăţenilor aflaţi în aeroportul din Istanbul, asigurându-le asistenţa necesară.

894 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*