Ludovic Orban se retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei după ce DNA l-a pus sub control judiciar

loading...

Ludovic Orban a anunțat luni că se retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei după ce procurorii DNA l-au pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Astfel că PNL rămâne din nouă fără candidat la Primăria Generală după ce primul candidat, Cristian Bușoi a fost nevoit să renunțe la candidatură pentru a-i face loc lui Ludovic Orban.

ludovic orbanProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, respectiv de la data de 11.04.2016, față de inculpatul ORBAN LUDOVIC, prim–vicepreşedinte al unui partid, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000.

„La data de 1 martie 2016, inculpatul Orban Ludovic, prim–vicepreşedinte al unui partid, a contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic candidează la funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Ulterior, la data de 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, inculpatul Orban Ludovic i-a pretins omului de afaceri suma de 50.000 euro în numerar, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menţionat, cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Inculpatul Orban Ludovic a precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una – două săptămâni. Omul de afaceri a acceptat să efectueze plata sumei de 50.000 euro în considerarea funcţiei de conducere pe care Orban Ludovic o deţine în cadrul unui partid şi a potenţialului de intervenţie al acestuia în domenii de interes în afacerile controlate de acest om de afaceri”, se arată în comunicatul de presă al DNA.

După ce a fost audiat la DNA și procurorii au dispus măsura controlului judiciar, Ludovic Orban a anunțat că se retrage din cursa electorală.

“După cum bine știți, PNL a susținut permanent lupta împotriva corupției, a susținut permanent în toate ocaziile în Parlament și alte situații solicitările formulate de DNA, de justiție și nu voi face nicio excepție în acest caz. Atât timp cât a început urmărirea penală împotriva mea, atât timp cât s-a dispus măsura controlului judiciar împotriva mea, îmi retrag candidatura de la funcția de primar general din partea PNL”, a declarat Ludovic Orban.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Orban Ludovic trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a)să se prezinte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei şi la Poliţie ori de câte ori este chemat;
b)să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei cu privire la schimbarea locuinţei;
c)să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
d)să nu depăşească raza teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului;
e)să nu se apropie de ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor, respectiv de persoanele anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale (nici prin mass-media);
f)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Inculpatului i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

789 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*