Lucescu s-a ales cu dosar penal

Antrenorul român Mircea Lucescu s-a ales cu dosar penal după ce a provocat un accident rutier.

Mircea Lucescu, antenor al echipei ucrainene Şahtior Doneţk, a provocat vineri în jurul orei 13.40 un accident rutier pe bulevardul Vasile Milea din București.

Antrenorul român nu s-a asigurat la când a doris să vireze la stânga și tramvaiul a intrat în plin mașinsa sa.

Lucescu a fost scos din mașină de către echipajul de la descarcerare și transportat de urgenți la Spitalul Uninversitar din București.

Aici a fost supus mai multor investigații medicale și s-a constatat că are trei coaste rupte.

Polițiștii de la Rutieră au deschis dosar de cercetare pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul în care a fost implicat Mircea Lucescu.

S-a deschis dosar de cercetare penală pentru fapta de vătămare corporală și, după ce vor fi încheiate cercetările(măsurători, se stabilește alcoolemia, se stabilește numărul zilelor de îngrijiri medicale și se adaugă și alte probe) se va trimite dosarul la Parchet, unde procurorii vor pune soluția în acest dosar”, a precizat subinspectorul Andrei Codău de la Brigada Rutieră a Capitalei.

După finalizarea anchetei, cel mai probabil, Lucescu va rămâne fără permisul de conducere pentru că nu s-a asigurat atunci când a schimbat direcția de mers.

În acest moment Mircea Lucescu se află internat la Terapie Intensivă și urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale pentru drenarea sângelui acumulat în cavitatea abdominală.

Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu este bună. Este echilibrat. Este urmărit de o echipă pluridisciplinară (chirurg, anestezist etc.). Este conştient, internat la Terapie Intensivă, iar examenele imagistice efectuate până acum arată că viaţa nu îi este pusă în pericol. La ora 19.00 va fi reevaluat. A vorbit cu familia. Are coaste fracturate, însă familia nu doreşte să se dea mai multe detalii“, a declarat Adrian Georgescu, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Universitar.

Mircea Lucescu (66 de ani), iar acum doi ani de zile a suferit o operație de by-pass cardiac.

În momentul producerii accidentului în mașină se mai afla un bărbat. Acestsa a suferit doar răni ușoare și se află în afara oricărui pericol.

 

1 comentariu   | 168 vizualizari


Citeste si...

1 Comment »

  1. Liviu

    Si de ce dosar penal doar pt ca nu a acordat prioritate ??? ALTA LEGE CRETINA ! Dupa ce ca are 3 coaste si masina praf … atata vreme cat nu au existat victime in acest accident nu vad de ce trebuie dosar penal . Legi cretine tipic romanesti !!!

    comment-bottom

Leave a comment

*


Statistici web
meditatii matematica web hosting fii reporter exclusivNEWS