Breaking news

Liga Studenților Români din Străinătate cer stoparea proiectului minier Roșia Montană

loading...

Guvernul Ponta își pune în cap Liga Studenților Români din Străinătate din cauza avizării favorabile a proiectului de exploatare minieră auriferă de la Roșia Montană.

ponta - rosia montana - lsrsStudenții se opun proiectului de exploatare a aurului cu ajutorul cianurilor și cer Guvernului Ponta, încetarea imediată acestuia.

Liga Studenților Români din Străinătate își exprimă dezacordul total cu privire la decizia Guvernului României de a începe exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană.  Solicităm instituțiilor statului, precum și reprezentanților presei, să informeze corect și complet cetățenii acestei țări în legătură cu avantajele și dezavantajele acestui proiect și cu pericolele și imensele sale costuri reale pe termen lung. LSRS solicită deschis autorităților consultarea directă, prin vot, a tuturor cetățenilor în privința acestui proiect și luarea unei hotărâri în conformitate cu rezultatele acestei consultări”, se arată în comunicatul de presă al Ligii Studenților, remis exclusivNEWS.ro.

LSRS lansează un apel puternic la solidaritate către toate asociațiile de studenți și tineret din România, cerând ca acestea să adopte o poziție fermă împotriva proiectului de la Roșia Montană.

Liga Studenților solicită ca: Dată fiind importanța covârșitoare a unui asemenea proiect pentru România, solicităm în mod deschis consultarea directă, prin vot, a tuturor cetățenilor României cu privire la „Roșia Montană”.

În ședința de Guvern din data de 27 august, Executivul a aprobat  proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană. Acesta face parte din recent adoptatul „Plan național de investiții strategice și crearea de locuri de muncă” și urmează să fie supus, potrivit procedurilor în vigoare, scrutinului parlamentar.

Dacă acest proiect minier este pus în aplicare, viețile și sănătatea oamenilor ce locuiesc în zonă – chiar și în alte județe – sunt puse în pericol. Un documentar produs în Guatemala arată efectele devastatoare cu care populația de acolo s-a confruntat, în urma unei exploatări similare, pe bază de cianuri.

Din punct de vedere economic, proiectul aduce mai multe costuri decât beneficii. Beneficiul economic al statului român continuă să fie nesemnificativ în raport cu consecinţele proiectului și ţinând cont de valoarea aurului preconizat a se extrage. Din acest motiv, banii generaţi la bugetul de stat din exploatarea resurselor au şanse mici să genereze bunăstare pentru cetăţenii de rând.

În cazul adoptării proiectului de lege de către Parlament, exploatarea minereurilor auro-argentifere ar trebui să înceapă în 2016.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata