Legea lustrației declarată neconstituțională

loading...

Curtea Constituţională a decis că Legea lustraţiei este neconstituţională, admiţând astfel sesizarea făcută de parlamentarii PSD.

CCCurtea Constituţională a soluţionat, în cadrul controlului anterior promulgării legii, sesizările formulate de 29 de senatori şi 58 de deputaţi referitoare la neconstituţionalitatea Legii lustraţiei, privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada  6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, se arată într-un comuncat de luni al instanţei constituţionale.

“Curtea Constituţională a constatat, cu majoritate de voturi, că Legea este neconstituţională”, se arată în documentul citat.

Motivarea soluţiei va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie  şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

Potrivit legii, aceştia nu pot candida şi nu pot fi numiţi, pe o perioadă de cinci ani consecutivi de la intrarea în vigoare a legii, pentru demnităţi şi funcţii publice.

Parlamentarii Partidului Social Democrat au sesizat Curtea Constituţională pentru a verifica legalitatea Legii lustraţiei, susţinând că este “nedemocratică, anticonstituţională şi împotriva drepturilor omului”.

Aceştia invocau şi Rezoluţia 1096/1996 a Comisiei Europene stipulează că legile lustraţiei nu se pot aplica decât individual, eventualele vinovăţii fiind individuale, şi nu comune.

491 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*