Legea Educaţiei ajunge la Guvern în două săptămâni

loading...

O nouă lege a educaţiei va fi discutată în Guvern în maxim două săptămâni, a  declarat ministrul Daniel Funeriu, într-un interviu acordat Hotnews.ro-RFI.

funeriuPrintre noutăţile pe care noul proiect le aduce se numără trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, începând cu 2011-2012, reducerea numărului de ore, dar şi modalităţi foarte clare de selecţie şi de pregătire a profesorilor.

Funeriu a mai declarat că are în vedere şi o schimbare curriculară: “La finalul acestei luni va fi gata un studiu pe tema schimbărilor curriculare. Când vom gândi un nou curriculum o vom face cu experţi, el nu trebuie făcut în alte locuri decât acolo unde se adună experţii. Cred că schimbările curriculare majore vor avea loc de la începutul anului şcolar 2011 – 2012 şi am să vă spun de ce. Pentru că este foarte important ca odată cu un nou curriculum să se întalnească cu formarea cadrelor didactice. Deci trebuie să avem prefesori formaţi în coerenţa cu un nou curriculum mult simplificat şi mult mai putin stufos.”

Deasemenea, ministrul s-a referit şi la recunoaşterea diplomelor pe plan internaţional : “Trebuie să adaptăm sistemul românesc de educaţie la faptul că suntem membri UE şi ai unei societăţi globalizate. Opţiunea mea este că atunci când un părinte doreşte ca copilul său să studize în limbi de circulaţie internaţională să poată să facă acest lucru în România, iar acest lucru să fie recunoscut.

“Avem în lucru un nomenclator cu universităţile internaţionale ale căror diplome vor fi recunoscute automat în România, a mai precizat Funeriu.

Ministrul a declarat că noul proiect de lege al educaţiei va fi discutat în Guvern în prima lectură peste două săptămâni, după care va fi supus dezbaterii publice cu 30 de zile înainte de a fi trimis spre aprobare Parlamentului.

Vechiul proiect, un compromis PSD-PDL, fusese adoptat prin asumarea răspunderii, însă Curtea Constitutională l-a declarat neconstituţional, la sesizarea PNL.

327 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*