Breaking news

Aurel Tripa, judecătorul care a retrocedat un sat întreg în județul Arad, prins în flagrant de DNA

loading...

Aurel Tripa, judecătorul care a retrocedat un sat întreg în județul Arad, a fost prins în flagrant de către procurorii DNA, în timp ce lua mită 300 de euro și două telefoane mobile.

judecatorii inchiseJudecătorul Aurel Tripa a fost prins, în flagrant, chiar în faţa Judecătoriei Ineu din judeţul Arad după ce a primit 300 de euro şi două telefoane mobile, scrie pressalert.ro.

Judecătorul a promis că va interveni la Tribunalul Arad pentru obţinerea unei sentinţe favorabile.

Aurel Tripa este cel de al doilea magistrat de la Judecătoria Ineu după ce DNA Timişoara a prins-o în flagrant pe Floriţă Boloş.

Aurel Tripa este judecător din 1979 și în perioada 1988 – 1996 a fost președintele Judecătoriei Ineu, iar în perioada 1997 – 2004 a fost judecător la Tribunalul Arad, după care a revenit la Judecătoria Ineu unde a activat până în prezent, fiind membru în Consiliul de conducere al acestei instanțe.

Aurel Tripa este judecătorul care a restituit 800 de hectare de pădure către familia Colţeu, cei care au obşinut, tot în instanţă, retrocedarea satului Nadăş din judeţul Arad.

CSM a încuviințat joi, reținerea și arestarea judecătorului.

”În şedinţa din data de 5 decembrie 2013, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat – în temeiul art. 42 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată, raportat la art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată – reţinerea şi arestarea preventivă a învinuitului Tripa Aurel Ştefan – judecător în cadrul Judecătoriei Ineu. Solicitarea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a fost prezentată Secţiei pentru judecători a CSM de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara, pentru infracţiuni aflate în competenţa acestuia”, se arată în comunicatul de presă al CSM, remis exclusivNEWS.ro.

loading...
1 Comentariu
  1. Zarandnadas spune

    Judecatorul Tripa este “capo di tutti capi” din Judecatoria Ineu. El a predat coruptia colegelor Bolos Florita, Luciu Mariana si celorlalti. In ultimii 10-15 ani nu a dat nicio sentinta fara a lua spaga. E vorba de spagi grele, de zeci de mii de euro. Paradoxul este ca a pus botu’ la 2 Samsung S4 si 600 de euro. Omul era obisnuit cu alte sume, de la 4 zerouri in plus. Atentie, familiei Colteu i-a pus pe tava 8762 ha, adica tot satul Nadas, mai mult decat suprafata satului, i-a si intabulat, cu tot cu cladirile bietilor iobagi, nu 800, cat este mentionat in articol.

    Sper sa ii ajunga blestemelor necajitilor din Nadas, Tarnova, Dud si din alte localitati aflate sub jurisdictia Judecatoriei Ineu pe care i-a nedeptatit. Individul nu avea limite. Judecatoria Ineu ar trebui desfiintata, deratizata, apoi tamaiata si chemat preotul sa faca sfestanie. Numai asa poate fi scoasa coruptia din acest “templu al Dreptatii”. Judecatorul le vede pe toate!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata