Breaking news

Judecătorii au intrat în grevă

loading...

Magistraţii de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, Constanța și Brașov, au suspendat şedinţele de judecată, ca formă de protest față de CSM care refuză să ia act de revocarea lui Cristi Danileț și a Alinei Ghica.

greva judecatoriJudecătorii încep să intre în grevă la recomandarea Asociației Magistraților din România. Primii care au dat startul grevei sunt cei de la Vâlcea, aceștia fiind urmați și de judecătorii din Constanța.

Magistrații au decis să intre în grevă în semn de protest față de atitudinea CSM care tergiversează de trei săptămâni, luarea la cunoștință a deciziei adunărilor generale ale judecătorilor care au decis să îi revoce din Consiliu pe Alina Ghica și Cristi Danileț.

Judecătorii din Vâlcea au anunțat că vor suspenda ședințele de judecată până la ora 10.00 În timp ce magistrații de la Constanța până la ora 9.30.

Și magistraţii Judecătoriei Botoşani, Suceava și  Buzău, au suspendat şedinţele de judecată o oră.

Președintele Asociației Magistraților din România a precizat că greva de azi a fost doar începutul și că dacă CSM nu îi revocă azi pe Ghica și Danileț, de săptămâna viitoare, toți judecătorii intră în grevă pe durată nedeterminată.

Acţiunea de azi a judecătorilor are trei componente: am vrut să dăm posibilitatea colegilor noştri din ţară să vadă în mod direct modul în care CSM tratează această problemă arzătoare pentru judecători şi anume revocarea celor doi din CSM. A doua semnificaţie este aceea a unui proces foarte uşor, pentru că noi nu am dorit să bulversăm activitatea instanţelor având în vedere că nici justiţiabilii nici avocaţii nu au fost anunţaţi, iar unii ştiau, alţii nu ştiau de acest proces. Semnificaţia principală a acţiunii noastre este cea de avertisment, în sensul că dacă CSM nu va lua act de voinţa magistraţilor exprimată în cadrul adunărilor generale, urmează în viitorul apropiat ca judecătorii să îşi suspende complet activitatea de judecată. Este o soluţie la care se va recurge având în vedere că am primit numeroase mesaje din ţară din partea colegilor judecători, din partea preşedinţilor de instanţe prin care ne-au cerut acest lucru”, a spus Dan Spânu.

Decizia de azi survine pe fondul scandalului cu SMS-urile trimise de Oana Hăineală procurorului Bogdan Gabor, prin care îi indica cum să voteze în Consiliu, așa cum își dorea Alina Ghica.

Azi, plenul CSM se reunește în ședință și ar trebui să ia act de revocarea lui Danileț și Ghica, întrucât termenul de 15 zile, precizat în lege, a expirat din 14 februarie. În cazul în care CSM amână și azi revocarea celor doi, Asociația Magistraților din România a anunțat că va face plângere penală împotriva Consiliului Superior al Magistraturii.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata