Un magazin de bijuterii din zona centrală a municipiului Galaţi, a fost jefuit miercuri în jurul orei 16.00, atacatorul reușind să fugă cu două bijuterii, transmite Mediafax.
Jaful a avut loc în jurul orei 16.00, când un bărbat cu înălţimea de aproximativ 1,70 metri a intrat în magazin şi i-a cerut vânzătoarei să vadă nişte bijuterii.
Femeia i-a dat bărbatului mai multe bijuterii, iar acesta a fugit cu ele.
“Jaful a avut loc la ora 16.00, la un magazin de bijuterii din cartierul Ţiglina 1 al municipiului Galaţi. Un bărbat cu vârsta între 25 şi 30 de ani a intrat în magazin spunând că vrea să cumpere un lănţişor cu o valoare de 3.000 de lei. Una din cele două vânzătoare din magazin i-a arătat două lanţuri, pe care bărbatul le-a luat, după care a plecat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Galaţi, Ştefan Gohoreanu.