Ion Cîlea, Președinte al Consiliului Județean Vâlcea, a murit la vârsta de 69 de ani

loading...

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a murit, miercuri dimineaţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, la vârsta de 69 de ani, din cauza cancerului.

ion cileaIon Cîlea a murit miercuri dimineaţă, în jurul orei 6.00, la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea.

Ion Cîlea s-a născut în Ocnele Mari, în 1945, şi în cursul acestui an a fost diagnosticat cu cancer.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea Ion Cîlea a fost depus, miercuri, începând cu ora 12.00, la sediul Consiliului Judeţean, în holul Sălii Mari.

Funeraliile de înmormântare vor avea loc în cursul zilei de vineri  la cimitirul Sfântul Ioan din Râmnicu Vâlcea, Ion Cîlea urmând să fie înhumat cu onoruri militare.

Preşedintele executiv al PSD Vâlcea, deputatul Constantin Rădulescu, a declarat, pentru AGERPRES, că social-democraţii vâlceni sunt în stare de şoc.

“Este o dramă, un om care toată viaţa şi-a dedicat-o politicii, un om respectat de colegi, dar şi de adversarii politici. Domnul Cîlea a reprezentat stânga vâlceană, este un vector al social-democraţiei, un om care a fost interesat atât de interesul cetăţenilor, dar şi de soarta judeţului în funcţia pe care vâlcenii i-au acordat în două scrutine. Mai mult, deşi ştia că este bolnav şi a fost sfătuit de prieteni şi de colegi să renunţe pentru a se putea trata şi a se gândi la propria sănătate, domnul Cîlea a preferat să rămână în prima linie şi să fie aproape de oameni şi să se zbată pentru soarta principalelor obiective ale judeţului. Politic, nu mai trebuie spus că PSD Vâlcea este una din cele mai puternice organizaţii din România şi asta se datorează în mare parte stilului domnului preşedinte Ion Cîlea“, a spus Rădulescu.

Ion Cîlea a fost inginer agronom de profesie şi până în 1989 a fost director al mai multor societăţi cu profil agro-industrial. A fost printre primii membrii ai FSN în 1990, partid unde şi-a început ascensiunea politică. În anul 2000 devine vicepreşedinte al PSD Vâlcea, iar în 2005 este ales preşedintele organizaţiei judeţene. În anul 2009, a fost ales pentru patru ani vicepreşedinte al PSD la nivel naţional.

Ion Cîlea este al doilea preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea care decedează în timpul mandatului, după ce în anul 2008 conservatorul Dumitru Buşe a murit în ultimele zile de mandat tot în urma unui cancer la colon.

Ion Cîlea era preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea din anul anul 2008, iar din 2005 el conducea organizaţia judeţeană a PSD.

448 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*