Breaking news

Iohannis ţine în şah PSD. Preşedintele amână remanierea de la Transproturi şi Dezvoltare până după 1 Decembrie

loading...

Kalus Iohannis blochează planul PSD de remaniere a Guvernului Dăncilă. Preşedintele României a anunţat, joi, că nu va lua o decizie în ceea ce priveşte cea de-a doua remaniere guvernamentală, privind portofoliile de la Transporturi şi Dezvoltare, decât după sărbătorile Centenarului şi data de 1 Decembrie.

“PSD este la al treilea guvern în nici doi ani, au fost schimbate enorm de multe persoane pe poziţiile de ministru, i-am numărat, nu o să vă vină să credeţi, sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt acum miniştri în aceste guverne. Aşa nu se poate guverna, e imposibil să schimbi miniştri toată ziua bună ziua, de asta se ocupă PSD. Cum să ne imaginăm că poate să funcţioneze un guvern cu două remanieri într-o săptămână? Eu nu sunt de acord să contribui la o astfel de guvernare care seamănă cu un carusel. În acest sens, ca să fie lămurită chestiunea în această săptămână, nu va mai exista nicio schimbare de miniştri, iar această chestiune care mi-a fost propusă azi va fi luată în analiză cel mai devreme după sărbătorile Centenarului şi zilei de 1 decembrie. Până atunci nu se va întâmpla nimic. După 1 decembrie putem să discutăm dacă va fi cazul. Până atunci nu vom schimba miniştri”, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis.

Nici în privinţa lui Lucian Şova care şi-a înregistrat, joi, la ora 10.48, demisia din funcţia de ministru al Transporturilor la cabinetul premierului, Iohannis nu vrea să ia act de demisie şi să facă noua numire de ministru la Transporturi. Demisia este un act unilateral şi ea îşi produce efecte din momentul în care persoana în cauză o aduce la cunoştinţa instituţiei în cauză.

Viorica Dăncilă a anunţat, la finalul şedinţei CEx al PSD de miercuri, că o va propune pe Lia Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării şi pe Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata