Iohannis reîntoarce în Parlament legea Dragnea, declarată constituțională de către CCR

loading...

Președintele României,  Klaus Iohannis a anunțat vineri că retrimite la Parlament, legea Dragnea prin care erau eliminate 102 taxe nefiscale. Decizia vine la doar o oră distanță de când CCR a stabilit că legea este constituțională.

klaus-iohannisPreședintele României a susținut vineri, 16 decembrie, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă în cadrul căreia a anunțat că va retrimite legea Dragnea în Parlament, refuzând astfel să o promulge, deși judecătorii au stabilit că este constituțională. Iohannis a anunțat în schimb că a promulgat legea privind majorarea salariilor în educație și sănătate, după ce și aceasta a fost declarată ca fiind constituțională.

”Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 20/2016 privind creşterile salariale în special din domeniul educaţiei şi sănătăţii a fost declarată constituţională şi, în consecinţă, legea care permite creşterea salariilor în educaţie şi sănătate a fost promulgată de mine astăzi şi va intra în vigoare de la începutul anului viitor. O a doua lege care a fost discutată astăzi la Curtea Constituțională şi care se referă la renunţarea la câteva taxe, dintre care taxa radio şi taxa tv, a fost declarată constituţională. Eu voi trimite această lege înapoi în Parlament. Nu cred că este bine să se renunţe, fără o discuţie aprofundată, aşezată, calmă, la taxa radio și taxa tv. Din acest motiv, trimit legea înapoi. Dacă noul Parlament va discuta această chestiune și va lua o decizie, fie de renunțare la taxă, fie de păstrare a taxei, atunci, sigur, îmi va trimite în forma care se va considera atunci și o voi promulga atunci”, a declarat Președintele Klaus Iohannis.

Președintele României a anunțat vineri că va convoca noul Parlament pe data de 20 decembrie la ora 12.00

Vreau să felicit partidele care au reuşit să intre în Parlament, sigur, în primul rând PSD, care a obţinut scorul cel mai bun. De asemenea, îi felicit pe toţi cei 465 de parlamentari care vor forma noul Parlament al României. În acest context, apropo de rezultatul final al alegerilor parlamentare, urmărind discuţiile din spaţiul public, am auzit de foarte multe ori o sintagmă, „votul popular”. Într-adevăr, alegerile sunt un vot popular, iar votul popular de la aceste alegeri nu a desemnat niciun partid cu majoritate absolută. Voi convoca noul Parlament pentru marţi, 20 decembrie, ora 12:00, iar pentru miercuri, 21 decembrie, şi joi voi convoca consultări cu partidele politice”, a mai spus Iohannis.

623 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*