Breaking news

Ioana Băsescu este singurul român care a primit un credit de un milion de euro de la CEC Bank

loading...

CEC Bank a acordat în 2013, un singur credit de un milion de euro, unei persoane fizice. Adică Ioanei Băsescu, fiica Președintelui României Traian Băsescu.

ioana basescu credic bancarNereguli și favoritisme pe bandă rulantă la CEC Bank în cazul creditului de un milion de euro acordat Ioanei Băsescu pentru achiziția a 291 de hectare de teren arabil în comuna Nana din județul Călărași.

După trei zile de anchetă, subcomisia din Senatul României, care anchetează activitatea CEC Bank, a aflat că în 2013, banca de stat a acordat un singur credit de un milion de euro unei persoane fizice,beneficiarul fiind Ioana Băsescu.

Nu a putut să facă precizări cu privire la nume sau CNP, dar avem o situaţie completă cu privire la aceasta credite. Pentru persoane fizice, acolo intereseză cel mai mult, anul acesta s-a dat un singur credit de peste 750.000 de euro. Nu vorbim de nume şi nu am analizat cât de performant este. N-am discutat despre legalitate”, susţine preşedintele subcomisiei, senatorul PSD Cosmin Nicula.

Așadar atât consilierul Guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu cât și directorul de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, au mințit cu nerușinare, spunând că CEC Bank a acordat 5 credite de câte un milion de euro în 2013, la cinci persoane fizice.

Banca are în portofoliu 5 credite de peste 1 milion de euro”, a declarat marți, Nicolae Cinteză, jurnaliștilor, după audierea în subcomisia senatorială.

Luni, în subcomisie va fi programată o confruntare directă Gheţea -Chiţoiu. Parlamentarii speră astfel să primească datele confidenţiale prin Daniel Chiţoiu, care să i le ceară, ca reprezentant al acţionarului unic, lui Radu Gheţea, șeful CEC Bank.

Așadar atât conducerea CEC Bank cât și oficialii BNR ascund mizeriile făcute, sub preș, doar pentru a pune într-o lumină favorabilă familia Băsescu, și să ascundă faptul că Ioana Băsescu a primit un credit ilegal.

Ioana Băsescu a obținut creditul de un milion de euro, oferind drept garanție doar terenul cumpărat, dobânda este una preferențială, iar plafonul a fost majorat cu 300.000 de euro peste limita maximă admisă de bancă pentru persoanele fizice. La astea se adaugă și faptul că dosarul de credit a fost aprobat în doar cinci zile, iar negocierile pentru aprobarea lui, s-au purtat prin telefon, între Ioana Băsescu și vicepreședinții CEC Bank.

Ancheta de la Senat a mai scos la iveală și faptul că în perioada 2010-2012, CEC Bank a acordat credite preferențiale mai multor primării conduse de lideri PDL.

Raportul subcomisiei de anchetă ar urma să fie finalizat până pe 18 decembrie, în termenul iniţial.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata