Ioan Oltean, cercetat penal de DNA pentru trafic de influență

loading...

Deputatul PNL, fost PDL, Ioan Oltean este anchetat penal de procurorii DNA, pentru trafic de influenţă în dosarul de corupţie al vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Kiss.

ioan olteanIoan Oltean, omul lui Băsescu, cel cu broscoiul în gât, care a pus-o pe Crinuța Dumitrean, fostă Miss Bistrița, în funcția de Șef la ANRP, de unde aceasta acorda despăgubiri ilegale lui Udrea și Cocoș, este anchetat penal de DNA.

Deputatul PNL Ioan Oltean este acuzat de procurorii DNA că și-a folosit influența pentru numirea unui persoane într-o funcţie publică.

Oltean a fost audiat, joi dimineaţă, la DNA Oradea, în dosarul de corupţie al vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Kiss.

Magistraţii Tribunalului Bihor au hotărât, miercuri, ca vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Kiss Alexandru, lider al organizaţiei judeţene a UDMR, să fie cercetat sub control judiciar, respingând cererea de arest preventiv depusă de procurorii DNA.

Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul omului de afaceri Beneamin Rus, reţinut de procurorii DNA în acelaşi dosar.

Kiss Alexandru este cercetat cu privire la săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor, în formă continuată (patru infracţiuni), abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, luare de mită şi trafic de influenţă, în formă continuată.

Beneamin Rus este cercetat cu privire la săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor, în formă continuată (două infracţiuni) şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Numele lui Ioan Oltean, în scandalul mafiei despăgubirilor de la ANRP. Deși el a pusă pe Crinuța Dumitrean la ANRP, Ioan Oltean susține că nu știe ce făcea ea acolo, deși martori au spus la DNA că acesta o vizita frecvent pe aceasta. În cadrul emisiunii ”Exces de putere” de la Antena 3, Ioan Oltean a spus că o vizita pe Crinuța Dumitrean la sediul ANRP, ca să-i ducă pachețele de la părinții ei.

547 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*