Breaking news

Ioan Ficior, cercetat penal pentru genocid. Torționarul se face vinovat de moartea a 103 persoane

loading...

Parchetul General a anunțat joi că a început urmărirea penală pe numele torționarului Ioan Ficior, sub acuzația de genocid ca urmare a morții a 103 persoane încarcerate la Periprava.

ion ficiorDupă Alexandru Vișinescu, procurorii îl acuză și pe Ioan Ficior de genocid pentru că a provocat moartea a peste 100 de persoane.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de FICIOR IOAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de genocid, constând în aceea că, în virtutea funcţiilor de comandant şi locţiitor de comandant deţinute în perioada 1958-1963, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva categoriei deţinuţilor politici aflaţi în Colonia de muncă Periprava”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului General.

Conform prevederilor cuprinse în actele normative ce reglementau organizarea și funcționarea sistemului penitenciar în perioada de referință a reieșit faptul că directorul de colonie coordona activitatea de detenție și răspundea de viața tuturor celor încarcerați, mijloacele de subzistență fiind plasate la dispoziția sa.

Prin acte normative privind organizarea și funcționarea sistemului penitenciar, emise în perioada imediat următoare instaurării regimului comunist, s-au creat condițiile introducerii unui regim de detenție represiv, abuziv, inuman, discreționar, împotriva categoriei deținuților politici, persoane considerate o amenințare directă sau indirectă la adresa noului regim politic.

Chiar dacă nu era prevăzută în mod expres exterminarea deţinuţilor politici, regimul de detenţie instituit prin actele normative menţionate (reducerea raţiilor alimentare, izolarea, regimul de carceră, interzicerea legăturilor cu familia, a dreptului de a primi pachete), dar şi prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale, refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi), conţine premisele exterminării persoanelor deținute”, se mai precizează în comunicatul de presă al Parchetului General.

Din probele administrate în cauză până la acest moment a reieşit faptul că regimul de detenţie aplicat de către Ficior Ioan, în perioada în care a deţinut funcţii de conducere în cadrul Coloniei Periprava, a fost unul menit să ducă la lichidarea fizică a deţinuţilor politici prin metode directe şi indirecte precum:

a. condiţii de detenţie mizerabile şi inumane, rele tratamente;

b. lipsa hranei adecvate;

c. frigul extrem din barăci şi aglomerare excesivă;

d. lipsa apei potabile care era înlocuită cu apă murdară scoasă direct din Dunăre;

e. lipsa medicamentelor şi a asistenţei medicale sau refuzul de a acorda asistenţă medicală adecvată;

f. aplicarea de pedepse aspre pentru abateri minore de la regulament;

g. condiţiile de muncă foarte grele la care erau supuşi toţi deţinuţii, indiferent dacă erau inapţi sau bolnavi. Deţinuţii nu erau echipaţi corespunzător pentru muncile efectuate deşi erau obligaţi să suporte condiţii meteorologice extreme;

h. obligarea deţinuţilor de a depăşi norma de muncă cu orice preţ şi pedepsele crunte primite pentru nesupunere;

i. printre pedepsele aplicate se numără: izolarea (carcera) unde deţinuţii primeau apă caldă cu ocazia condamnării de către cei care săvârşeau abateri de la regulament, alergarea deţinuţilor cu calul şi bătăi crunte primite cu ciomagul.

Din cauza condiţiilor inumane din această colonie (foame, frig, bătăi zilnice, lipsa condiţiilor elementare de trai, neasigurarea condiţiilor medicale necesare deţinuţilor bolnavi), şi a normelor de lucru, imposibil de realizat chiar şi pentru muncitorii de profesie, numărul deceselor de aici era foarte mare.

Conform certificatelor oficiale de deces sau documentelor care atestă decesul deţinuţilor, în intervalul 01.08.1958-1.11.1963 în care la cârma coloniei s-a aflat col. (r) Ioan Ficior la Periprava au decedat 103 deţinuţi, toţi făcând parte din colectivitatea contrarevoluţionarilor, anul cu cele mai multe decese fiind 1960 (53 de decese), iar pe grupe de vârstă cele mai multe decese (în număr de 54) au fost înregistrate pentru grupa 50-59 de ani.

O statistică realizată privind cauzele de deces indică o pondere mărită a afecţiunilor aparatului digestiv şi excretor, afecţiunilor pulmonare (tuberculoză sau pneumonie), afecţiunilor cardiace, precum şi enterocolitelor.

În cursul zilei de astăzi, numitul Ficior Ioan s-a prezentat la parchet unde i s-a adus la cunoştinţă învinuirea, acesta solicitând procurorilor un termen pentru pregătirea apărării.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata