Breaking news

Incendiu violent în București. O clădire de birouri a fost distrusă de flăcări

loading...
0 5

O clădire de birouri din cartierul Giulești al Capitalei, a fost devastată de un incendiu puternic.

Un incendiu de proporții s-a produs joi în cartierul Giulești din București, în zona Orșova-Ciurel, unde o clădire de birouri arde ca o torță.

Din cauza bucăților care se desprind din clădirea de sticlă, pompierii nu pot pătrunde în interior pentru a lichida incendiul.

În prezent 10 de echipaje de pompieri sunt la fața locului și încearcă să stingă incendiul.

Focul s-a extins și la o benzinărie din zonă, existând riscul unei explozii de proporții.

Din cauza acestui incendiu puternic, circulația tramvaiului 41 a fost oprită în ambele sensuri, iar linia de autobuze 178 este dirijată pe Bulevardul Iuliu Maniu.

Clădirea nu era încă dată în folosință și avea circa opt etaje. Incendiul a izbucnit la parter și doar în câteva minute s-a extins în toată clădirea.

Pe o rază de câteva sute de metri aerul este irespirabil din cauza fumului gros. Pagubele sunt de ordinul zecilor de milioane de euro, întrucât în clădire se afla și aparatură de calcul și alte obiecte de mobilier și aparatură tehnică.

Echipe de la Distrigaz și Electrica au venit la fața locului și au oprit gazul și curnetul electric atât în clădire cât și în zonă, astfel încât pompierii să poată lichida incendiul.

Doar primele patru etaje ale clădirii erau ocupate de o firmă de IT. Toți angajații firmei au reușit să iasă la timp din clădire și nimeni nu a fost rănit.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata