Incendiu de proporții la Spitalul CFR din Simeria. Peste 50 de pacienți au fost evacuați

loading...

Un incendiu de proporții a izbucnit joi la Spitalul CFR Din Simeria. Zeci de pacienţi, asistenţi medicali şi doctori au trecut prin clipe cumplite. 12 ambulanţe şi a şase autospeciale de pompieri au intervenit pentru a evacua cei 54 de pacienţi, plus personalul medical. Din fericire nu s-au înregistrat persoane decedate şi nici răniţi grav.

incendiu spital cfr simeriaFocul ar fi pornit de la o lumânare aprinsă la căpătâiul unui bolnav care decedase joi în spital. Peste 50 de pacienți au fost evacuați din spitalul CFR Simeria.

Potrivit unui prim bilanț, 12 persoane au fost intoxicate cu fum, dar niciuna nu are viața pusă în pericol.

Incendiul a fost lichidat de pompierii militari care au trimis la fața locului mai multe mașini de intervenție și stingere a focului.

La locul incendiului au putut fi observate cel puțin zece ambulanțe care au preluat pacienții din spital și i-au transportat spre unități medicale similare din Deva, Hunedoara și Orăștie.

Alți 27 de pacienți au fost evacuați în clădirea Primăriei Simeria, aflată în imediata vecinătate a spitalului CFR.

Prefectul județului Hunedoara, Sorin Vasilescu, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, într-o formă restrânsă, pentru a analiza măsurile care se impun în continuare.

Noul ministrul al Transporturilor, Dan Costescu, a dispus deplasarea de urgență la Simeria a unei echipe conduse de șeful Serviciului Medical, Sorin Ionel Ghiță, pentru efectuarea unei analize la spitalul CFR din localitate, unde joi după amiază a izbucnit un incendiu.

”Ministrul Transporturilor, Dan M. Costescu, în urma incendiului produs la Spitalul General Căi Ferate Simeria, a solicitat Secretarului General și Serviciului Medical o informare cu privire la organizarea și funcționarea activității din spital. Având în vedere situația creată, ca urmare a incendiului produs în această după amiază (joi — n.r.), ministrul Transporturilor a dispus deplasarea de urgență la Simeria a unei echipe din minister condusă de șeful Serviciului Medical, Sorin Ionel Ghiță, pentru analiza la fața locului”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

Incendiul a fost lichidat de pompierii militari care au trimis la fața locului mai multe mașini de intervenție și stingere a focului.

Reprezentanţii ISU spun că au mobilizat de la bun început efective importante de pompieri şi echipaje de ambulanţă, ştiind că e vorba despre un spital, apoi acestea au fost suplimentate în cazul în care ar fi fost vorba de o intervenţie foarte complicată. „În total au fost şase autospeciale de pompieri şi 12 ambulanţe. La sosirea pompierilor mare parte dintre pacienţi erau deja evacuaţi. Din câte ştim noi, niciunul nu suferea de afecţiuni medicale foarte grave, iar pe secţia de ATI nu era internată nicio persoană. Incendiul a fost stins repede. Au ars elemente de mobilier dintr-un salon situat la etajul I, în secţia de chirurgie, un salon cu două paturi. Un singur salon a fost afectat de flăcări, celelalte suferind degradări din cauza căldurii şi a fumului”, a declarat maiorul Claudiu Achim, prim-adjunct al şefului ISU Hunedoara.

pompieri incendiu spital cfr simeria

657 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*