România se află pe primul loc în Europa în privinţa numărului de copii abandonaţi. În prezent peste 40.000 de copii sunt abandonaţi în orfelinate şi spitale.
Pentru a reduce numărul de copii abandonaţi, deputatul Tudor Ciuhodaru va depune luni un proiect legislativ ce vizează asigurarea supravieţuirii copiilor abandonaţi prin facilitarea adopţiei acestora.
,, Potrivit statisticilor, România se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul de copii abandonaţi. În România, sunt peste 40.000 de copii abandonaţi, cărora li se adaugă alţii 300.000, care au fost lăsaţi lăsaţi în grija rudelor, părinţii fiind plecaţi la muncă în străinătate. Prin aceasta modificare a Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei pãrinţii fireşti sau, dupã caz, tutorele copilului ai cãrui pãrinţi fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispãruţi ori puşi sub interdicţie, în condiţiile legii, si care si-au abandonat copilul, nu vor mai avea dreptul de a-si da consimtamantul la adoptie, in aceste cazuri, consimtamantul nemaifiind necesar”, precizează deputatul Tudor Ciuhodaru.
Abandonul copiilor este în continuă creştere în România, datorită sărăciei şi carenţelor educaţionale.
0 comentarii | 369 vizualizari