Breaking news

În această noapte România trece la ora de vară. Astfel ora trei devine ora patru

loading...
0 3

România trece în această noapte la ora de vară, adică ceasul se dă cu o oră înainte și astfel ziua se va mări cu o oră. Mai exact, ora trei devine ora patru.

ora de varaNu uitați să vă dați ceasul cu o oră înainte în această noapte, întrucât trecem la ora oficială de vară.

Astfel că duminică 31 martie, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurtă zi din an.

Schimbarea orei va produce schimbări pentru mulți oameni. O parte dintre aceștia vor avea nevoie de circa o săptămână să se acomodeze cu noul fus orar întrucât trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit.

Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.

Un studiu australian din 2008 a descoperit că riscul bărbaţilor de a se sinucide la câteva săptămâni după trecerea la ora de vară este mai mare decât în restul anului. O altă cercetare realizată în 2008, în Suedia, a relevat că numărul atacurilor de cord a crescut cu 6 sau chiar 10 procente în primele trei zile lucrătoare după schimbarea orei.

După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore.

Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Pentru trecerea la ora oficială de vară, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că duminică 31 martie, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurtă zi din an.

Trecerea la ora oficială de vară nu va afecta mersul trenurilor, dar vor fi întârzieri pentru garniturile aflate în circulaţie între orele 3.00 şi 4.00 (ora de iarnă). Astfel, şapte trenuri internaţionale, 32 InterRegio şi 46 Regio vor fi afectate de schimbarea de oră, acestea urmând să recupereze întârzierile pe trasee, a anunţat CFR Călători.

Trenurile de călători vor pleca din staţii după ora de iarnă până în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3.00, care devine ora 4.00. După 4.00, trenurile vor pleca din staţii la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile spre Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina şi Bulgaria vor circula normal, după orele trecute în mersul trenurilor, pentru că trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi şi în aceste state.

Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata