Idei decorative rustice pentru casă în ajun de Crăciun

loading...

Magazinele au dat startul sărbătorilor de iarnă și au început să expună colecţiile de ornamente şi podoabe pentru a-ți decora casa în prag de Crăciun și Anul Nou. 

decoratii rustice craciunSite-ul Casadex.ro, ne propune mai multe idei rustice de decorare a căminului în această iarnă în prag de Moș Crăciun și Revelion.

Stilul rustic reprezintă una dintre cele mai importante tendinţe în materie de design şi amenajări ale ultimilor ani.

Ornamentele şi decoraţiunile rustice sunt mai ieftine decât cele moderne, deoarece pot fi confecţionate manual din elemente provenite din natură sau din obiecte vechi reciclate.

Coroniţe decorative pentru uşă

Pregăteşte-ţi casa de Crăciun începând cu uşa de intrare, confectionand o coroniţă din crenguţe de brad împodobită cu câteva mănunchiuri de măceşe, nuci sau câteva conuri pe care le poţi decora cu puţin spray alb care imită zăpadă.

Poţi confecţiona coroniţa şi din nuiele de salcie sau din diverse alte crenguţe.

Dacă vrei să-ţi împodobeşti uşa cu o coroniţă deosebită, cum nu vezi pe la alţii, fă o plimbare prin pădure şi adună capacele de ghindă de stejar pe care le vei fixă pe un suport din polistiren de formă circulară cu ajutorul unor ace de siguranţă.

Globuri rustice pentru un brad de Crăciun deosebit

Orice glob vechi, din plastic, poate fi transformat într-un glob rustic. Pentru a realiza transformarea vei avea nevoie doar de câteva bucăţi de bumbac, în sau alte ţesături naturale, câţiva metri de sfoară şi câteva ore libere. Taie bucăţile de pânză în fâşii lungi cu lăţimea de 1 – 1,5 cm şi înfăşoară cu ele globurile vechi. Din sfoară vei confecţiona ochiurile cu care vei putea agaţă globurile în crengile bradului de Crăciun.

Încearcă să foloseşti pânză în nuanţe deschise de crem, bej, gri sau maro deschis.

Aranjamente decorative pentru o masă de Crăciun în stil rustic

Unul dintre cele mai importante momente ale Crăciunului este cina festivă, în familie, pentru care obişnuim să preparam tot felul de mâncăruri specifice acestei sărbători.

Aura de sărbătoare a mesei festive poate fi întărită cu ajutorul unui aranjament decorativ plasat în centrul mesei. La fel că în cazul globurilor pentru pom şi a coroniţei decorative pentru uşa şi acest aranjament poate fi confecţionat în regie proprie, din diverse obiecte vechi asortate unor elemente provenite din natură: conuri şi crenguţe de brad, ghinde, vreascuri etc.

O coroniţă din crenguţe de brad, împodobită cu una sau mai multe lumânări de diferite dimensiuni, o mâna de nuci şi 2-3 globuri este aranjamentul perfect pentru masă de Crăciun.

1130 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*