Breaking news

Iată ce realizări a avut Relu Fenechiu la Ministerul Transporturilor, în 7 luni de mandat

loading...

După șapte luni de stat la cârma Ministerului Transporturilor, Relu Fenechiu și-a dat telefonic demisia, ca urmare a deciziei Înaltei Curți privind condamnarea la 5 ani de închisoare în dosarul Transformatorul.

fenechiu ministerRelu Fenechiu a preluat oficial mandatul de ministru în 21 decembrie 2012, iar în cele aproximativ 7 luni de mandat a reușit deblocarea fondurilor europene în cuantum de 4,5 miliarde euro,  privatizarea CFR Marfă și inaugurarea podului Calafat – Vidin.

Odată cu deblocarea POS T s-a reuşit creşterea gradului de absorbţie, valoarea sumelor rambursate ridicându-se la 881,3 mil. euro, ceea ce înseamnă un grad de absorbţie de 19,5% (în perioada 2007 – 2013 gradul de absorbţie a fost de 8%).

Privatizarea CFR Marfă, un obiectiv prioritar şi esenţial pentru România, un proces finalizat în termenul asumat cu FMI – obiectiv care dă României posibilitatea încheierii unui nou acord cu FMI.

Tot în această perioadă, datoria CFR Marfă faţa de CFR SA s-a diminuat cu 654 milioane RON, soldul la data de 13.06.2013 fiind de 102 milioane RON.

Ministerul Transporturilor a implementat în această perioadă management privat în aproximativ 20 de companii majore din subordinea MT. Odată cu numirea noilor CEO, măsurile adoptate au avut deja un impact pozitiv vizibil în activitatea companiilor, şi dăm doar câteva exemple:

–          deblocarea procedurilor de achiziţie a 6 contracte de consultanţă şi asistenţă tehnică pentru proiecte feroviare, în valoare totală de 120.850.448 lei;

–          închirierea a 7 secţii de cale ferată neinteroperabile (236,56 Km), conform măsurilor impuse prin acordul cu FMI;

–          încheierea a două contracte pentru transport feroviar de marfă în valoare de aproximativ 100 milioane lei (în ultimii ani CFR Marfă a pierdut toate licitaţiile la care a participat, în favoarea unor companii private). Reprezentanţii Băncii Mondiale şi cei ai F.M.I. au exprimat aprecieri pozitive cu privire la implementarea managementului performant si derularea procesului de privatizare al societăţii;

–          demararea proiectului prin identificarea unor soluţii pentru introducerea transportului în regim low-cost pe calea ferată.

Nu mai puţin importante sunt şi proiectele care au drept scop îmbunătăţirea serviciilor oferite de unităţile de sub autoritatea MT, şi aici reamintim implementarea de către Registrul Auto Român a serviciului Call Center, ceea ce a însemnat dispariţia cozilor şi implicit a şpăgilor.

În perioada Sărbătorilor Pascale – 1 Mai 2013 călătoria cu trenul pe relaţia Bucureşti – Constanţa a durat doar 2 ore si 40 minute, comparativ cu anul trecut când călătoria cu trenul până la mare dura 5 ore.

Un alt program finalizat cu succes este şi funcţionarea şi organizarea şcolilor de şoferi prin asumarea pregătirii integrale a cursanţilor. Astfel, pregătirea practică şi cea teoretică se desfăşoară acum în cadrul aceleiaşi unităţi autorizate, şcoala de conducători auto va trebui să obţină un grad de promovabilitate al cursanţilor (în proporţie de 40% în primul an, şi 50% începând cu al doilea an) pentru reautorizarea anuală, şi nu în ultimul rând s-a reuşit autorizarea şcolilor care efectuează pregătirea cursanţilor pentru obţinerea permisului de conducere la categoriile AM, A1, A2 şi A (mopede şi motociclete)

Transferul reţelei sanitare a MT în responsabilitatea Ministerului Sănătăţii reprezintă o acţiune ce a fost iniţiată anul acesta, plecând de la recomandările experţilor Băncii Mondiale formulate în Raportul ”Analiză Funcţională a Sectorului Transporturi din România”.

Astfel, 13 spitale au fost transferate în subordinea Ministerului Sănătăţii, autoritate publică de reglementare în domeniul sănătăţii, iar asiguraţii Casei Asigurărilor de Sănatăte a Ministerului Transporturilor au devenit asiguraţi ai Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate, prin reţeaua judeţeană, respectiv C.A.S.M.B.

De zece ani, problema taxiurilor de pe Aeroportul Bucureşti nu a fost rezolvată, acum comandăm un taxi la un preţ normal. Sistemul implementat prevede acum două ghişee unde călătorii pot comanda un taxi de la orice firmă, primind informaţii complete referitoare la operatorul ales, dar şi o zonă de îmbarcare şi încă una unde taxiurile pot aştepta eventualele comenzi.

De menţionat este şi acordul Comisiei Europene care prevede includerea unor proiecte de dezvoltare a capacităţii metroului bucureştean, pe Magistrala 4 şi Magistrala 5, precum şi alocarea prin Ordonanţa de Urgenţă a sumei de 104 milioane lei către Ministerul Transporturilor pentru finanțarea în anul 2013, a proiectului de investiții “Magistrala 5 Metrou, Etapa I-a, Drumul Taberei – Universitate”, în vederea decongestionării traficului și a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

Deschiderea circulaţiei pe podul mixt Calafat – Vidin, un proiect aproape uitat, a fost finalizat în 2013 prin deschiderea circulaţiei pe podul mixt care va asigura fluidizarea traficului pe DN 7 (Valea Oltului) şi DN 6 (Arad – Turnu Severin – Calafat).

Despre hotărârea Înaltei Curți de vineri, Fenechiu a declarat: În ceea ce priveşte decizia Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, deşi nu am obiceiul să comentez astfel de decizii, pot să spun că mă aşteptam să fiu achitat pentru că mă consider nevinovat. Voi continua să lupt pentru a-mi demonstra nevinovăţia şi sper ca la capătul acestui drum anevoios adevărul să învingă.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata