Guvernul României a triplat salariile președintelui, premierului și șefilor serviciilor secrete

loading...

În ultima zi de premier interimar al României, Gabriel Oprea a anunțat că Guvernul a decis să tripleze salariile Președintelui României, premierului, șefei Înaltei Curți, șefului Senatului, șefului Camerei Deputaților dar și șefilor serviciilor secrete.

guvern - euroDe la 1 august, 48 de funcții de demnitari vor avea salariul triplat. Astfel, de luna viitoare, Klaus Iohannis va încasa circa 210 milioane lei vechi pe lună.

Aceeași sumă o va primi și premierul Ponta, și Președintele Senatului României Călin Popescu Tăriceanu, Președintele Camerei Deputaților Valeriu Zgonea, dar și șefa Înaltei Curți Livia Stanciu și directorii SRI și SIE.

Guvernul României a adoptat astăzi o Ordonanţă prin care indemnizaţiile lunare pentru cele mai înalte funcţii de demnitate publică din România se majorează, începând cu luna august din acest an. Concret, este vorba despre următoarele funcţii: preşedintele României, primul-ministru şi miniştrii, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, directorii SRI, SIE, SPP, STS. În total, sunt 48 de funcţii vizate de această ordonanţă. Sunt două motive pentru care am făcut personal acest anunţ. În primul rând, vreau să fac cunoscut în mod oficial faptul că, până la finalul acestui an, vom avea creşteri de salarii în tot sistemul public. Există un proiect pregătit de Ministerul Muncii care în cel mai scurt timp va deveni lege, astfel încât fiecare angajat la stat să primească un salariu corect, în raport cu munca şi responsabilităţile sale. În al doilea rând, din raţiuni de transparenţă, pentru a nu exista nici o suspiciune în legătură cu adoptarea unor creşteri de indemnizaţii pentru cele mai înalte funcţii de demnitate publică din statul român, îmi asum atât corectitudinea cât şi oportunitatea acestei măsuri. Consider că salarizarea din sistemul public nu este un act populist, ci o exigenţă, în conformitate cu statutul actual al României. Nu ne putem preface că este normal ca un preşedinte de ţară europeană să primească la finalul de lună aproximativ 1500 de euro. După cum ştiţi, ani de zile salariul preşedintelui României a fost mai mic decât salariile unor funcţionari de rang secund din alte instituţii. Mai mult, am avut foarte mulţi miniştri cu remuneraţii mai micăi decât subalternii lor. Această anomalie trebuie să ia sfârşit şi asta face Ordonanţa de Guvern adoptată. Noul nivel de salarizare ţine cont de reperul pe care îl reprezintă salarizarea în interiorul justiţiei, şi anume remunerarea funcţiilor de preşedinte şi judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, am încercat ca echilibrul puterilor în stat să se reflecte inclusiv la nivelul de salarizare”, a spus premierul interimar Gabriel Oprea.

Majorarea salariilor pentru cele 48 de categorii de demnitari a fost efectuată prin ordonanță de urgență.

554 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*