Gruia Stoica, condamnat la patru ani de închisoare cu executare

loading...
Gruia Stoica, patronul GFR, a fost condamnat joi, la patru ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă în dosarul licitației organizate de Complexul Energetic Oltenia.
gruia stoica - arestatOmul de afaceri va sta patru ani după gratii alături de avocatul său, Doru Boştină care a primit doar trei ani de închisoare în același dosar.
Curtea de Apel Ploieşti a decis joi să-l condamne pe Gruia Stoica la patru ani de închisoare cu executare pentru că a încercat să trucheze licitația de transport cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, la care participa şi firma lui, GFR.
Stoica a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare şi trei ani de interzicerea exercitării unor drepturi, pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Judecătorii au menţinut măsura preventivă a arestului la domiciliu, în condiţiile în care sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată.

În luna mai 2013, S.C. Complexul Energetic Oltenia (C.E.O.) S.A. Târgu Jiu, a lansat public procedura de licitație pentru încheierea acordului cadru și a contractelor subsecvente având ca obiect „Servicii de transport feroviar de cărbune” pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Ișalnița și sucursala Electrocentrale Turceni. La data de 17 ianuarie 2014, S.C. C.E.O. SA a transmis invitații de participare la procedura de licitație (cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorității contractante) mai multor societăți, între care către S.N.T.F.M. „C.F.R. Marfă” SA și SC Grup Feroviar Român SA București. Licitația avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de 3 ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA”, se precizează în rezoluția DNA.

Din Rezoluția menționată a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA București, i-a oferit avocatului Boștină Doru-Cătălin suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenței pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al S.N.T.F.M. „C.F.R. Marfă” S.A (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, a prețului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitației.

Acest demers avea ca scop, depunerea de către S.C. Grup Feroviar Român S.A., a unei oferte cu un preț cât mai apropiat de cel propus de S.N.T.F.M. „C.F.R. Marfă” S.A., astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate.

La aflarea veștii, afaceristul a remis un comunicat de presă în care spune că: Am luat la cunoștință cu tristețe de decizia Curții de Apel Ploiești în dosarul 852/2/2014. Nu comentez această decizie. Am însă încredere și sper că recursul pe care-l voi formula la Înalta Curte de Casație și Justiție să fie judecat cu imparțialitate și să rezulte soluția firească a achitării. Sunt sigur că o simplă discuție de afaceri dintre mine și avocatul meu nu poate fi calificată ca reprezentând infracțiune de cumpărare și respectiv trafic de influență. Subliniez că este absolut nesustenabilă susținerea procurorilor potrivit căreia avocatul meu de la acea dată ar fi promis obținerea unei informații de la directorul CFR Marfă privind prețul ofertat de această companie pentru licitația ce urma să aibă loc la 29. 01. 2014, pentru bunul și simplul motiv că avocatul nu îl cunoștea pe directorul CFR Marfă . Sper ca la recurs să fie acceptată măcar una dintre dovezile respinse de prima instanță, în special efectuarea unei expertize judiciare a înregistrărilor aflate la dosar, înregistrări al căror conținut l-am contestat în permanență. Am invocat în sprijinul cererii pentru expertiză, și vom continua să o facem, jurisprudența relevantă a CEDO și în special decizia recentă Beraru contra României, unde România a fost condamnată. Aș vrea să cer iertare, pentru situația creată fără voia mea, tuturor celor 7.400 de angajați ai societăților pe care le-am înființat și condus, precum și partenerilor de afaceri, pentru implicarea numelui meu și al companiilor pe care le-am creat, în acest scandal. Îi asigur pe toți că nu am săvârșit nicio faptă penală și am încredere că, în cele din urmă, se va face dreptate. 

Decizia Curții de Apel Ploiești nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

365 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*