Breaking news

Președintele C J Brăila, Bunea Stancu, amenință jurnaliștii că le dă picioare în gură

loading...

Președintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, proaspăt întors, vineri, din concediu, a început să amenințe jurnaliștii și să-i înjure spunând că le dă picioare în gură.

gheorghe bunea stancuVineri, în cadrul conferinței de presă susținută împreună cu Ministrul Dușa, Președintele CJ Bărila a fost întrebat de jurnalişti despre concediul său de zece zile. Gheorghe Bunea Stancu a spus că este şi el om şi că nu și-a mai permis un concediu de mult timp, iar atunci când a plecat “asfaltul era negru”..

Eu credeam că mă întrebați dacă cunosc problemele județului, dacă m-am ocupat de ele, dacă mă interesează situația celor care m-au ales și mă așteptam să cunoașteți cum am stat cu concediul în ultimii ani. Dacă am plecat câteva zile din țară, am plecat în conformitate cu zilele legale, în baza unui bilet cumpărat cu 7-8 luni înainte. Când am plecat era negru asfaltul. Nu mi-am terminat concediul, dar având în vedere situația care a persistat în județ, am luat decizia să mă întorc. Eu cred că mi am făcut treaba”, a răspuns președintele CJ Brăila.

În momentul în care o jurnalistă l-a întrebat dacă își va da demisia, așa cum a procedat prefectul de Brăila, Gheorghi Obreja, preşedintele CJ a răspuns: Nu știu de unde sunteți, dar dacă sunteți de la presă, vă rog să fiți politicoasă. Puneți mâna și citiți și vedeți legea cum se ajunge la Consiliu Județean. Am fost activ și dacă nu am fost aici.

La finalul conferinței de presă, Gheorghe Bunea Stancu s-a auzit în microfoanele aflate pe masă cum îi spune unei persoane din apropiere că nu stă de vorbă cu “niște fâțe”.

„Niște obraznici, mă. Niște fâțe. Îi dau două picioare în gură. Băi, să-ți trimit demisia, mă. Niște nesimțiți. Nu aveți pic de bun simț”, a mai spus edilul, în timp ce părăsea sala de conferință.

Şeful preşedinţilor de Consilii judeţene, Marian Oprişan, şi-a prezentat scuze, vineri, după ce preşedintele CJ Brăila a jignit presa, însă a spus că nu-l va demite.

Bunea Stancu nu este însă la prima ieșire nervoasă la adresa jurnaliștilor. În iunie 2011, în cadrul unei conferințe de presă, În cadrul unei conferinţe de presă, Bunea Stancu le-a spus jurnaliştilor că sunt nesimţiţi, proşti, imbecili şi curve.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata