Breaking news

Gabriela Firea a depus plângere penală împotriva lui Băsescu, acuzându-l de amenințare și șantaj

loading...

Traian Băsescu s-a ales cu plângere penală pentru că a amenințat-o duminică seară, în direct la Realitatea TV,  pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, membru al comisiei Nana.

gabi firea si basescuLa două zile de când a amenințat-o direct pe Gabriela Firea, pentru că senatorul a declarat că tranzacţia prin care fiica preşedintelui a pus mâna pe moşia din Călăraşi ar fi nulă, Băsescu s-a ales cu plângere penală.

Gabriela Firea a spus marți că a depus plângerea penală împotriva lui Băsescu pentru să se simte intimidată și ă de președinte care a vrut astfel să creeze presiuni asupra comisiei Nana.

Plângerea penală este semnată și susținută și de către liderii PSD, în frunte cu premierul Victor Ponta.

Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu m-au vizat în mod expres, deşi din comisia de anchetă fac parte şi alţi parlamentari, din cauza faptului că subsemnata sunt purtătorul de cuvânt al comisiei. Elementul material al infracţiunii de şantaj constă, în speţă, în varianta de a nu face ceva – omisiunea de a adopta un anumit comportament sau de a acţiona într-un anumit fel….Prin ameninţarea făcută de către numitul Traian Băsescu la adresa subsemnatei şi a soţului meu, libertatea morală îmi este afectată, fiindu-mi provocate stări de nelinste şi aflându-mă în permanentă preocupare de ceea ce mi se poate întâmplă, stare ce se resfrânge în mod negativ asupra întregii mele vieţi personale şi profesionale. Traian Băsescu a înţeles să mă ameninţe şi să mă şantajeze, făcând apel la puterea pe care o are de a influenţă anumite aspecte în ceea ce priveşte situaţia soţului meu, încercând pe această cale să mă determine să renunţ la calitatea pe care o am şi să nu mă implic în anchetă desfăşurată de Comisia parlamentară. Având în vedere situaţia expusă, consider că faptele desfăşurate de către numitul Traian Băsescu au vădit caracter infracţional şi reprezintă un pericol social grav, fiind săvârşite cu intenţie. Prin raportare la temerile psihice ce mi-au fost insuflate şi prin atingerea libertăţii de a-mi exercită în mod liber calitatea de membru în comisia Nana, se impune cercetarea penală a sus-numitului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, prevăzută de art. 206 NCP şi a infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 NCP.”, se arată în plângerea penală făcută la adresa lui Băsescu.

Nu te poţi lua după o doamnă a cărei instruire este rezultată din citit de pe prompter vreo 10 ani, trebuie să ştii putin drept. Doamna cunoscătoare, doamna căsătorită tot cu un comandant, cu primarul de la Voluntari. Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului, că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele“, a declarat duminică, Traian Băsescu la Realitatea TV.

Comisia Nana a descoperit că firma care a vândut proprietatea a fost înfiinţată special pentru această tranzacţie şi desfiinţată imediat după vânzare-cumpărare. 

Ioana Băsescu a luat, în 9 septembrie 2013, un credit în lei de la CEC Bank, în valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpăra un teren de 290 hectare din judeţul Călăraşi, fără să îndeplinească condițiile de creditare și fără să prezinte garanții bancare.
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata