Florin Popescu a scăpat de arestare mulţumită votului colegilor deputați

loading...

Deputatul PMP, Florin Popescu a scăpat de arest, întrucât Camera Deputaților s-a opus cererii DNA, privind încuviințarea arestării preventive.

florin popescu - deputatDeputații au făcut scut împotriva găinarului Florin Popescu. Plenul Camerei Deputaților a respins, marţi, cererea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu.

Din totalul celor 401 deputaţi, la votul asupra cererii de încuviinţare a arestării preventive a lui Popescu au fost prezenţi 302 deputaţi. În urma votului secret, cu bile, 224 de deputați au fost ”împotrivă„ și 78 “pentru”.

Deputatul Florin Popescu a solicitat deputaţilor, înainte de vot, să nu-l considere un pericol public, arătând că acuzaţiile la adresa sa se referă de probleme de acum 2 ani din perioada Sărbătorilor Pascale şi nu din campanie electorală.

Vin astăzi în faţa dumneavostră să încerc să vă conving că nu sunt un pericol public”, le-a spus Popescu deputaţilor. El a adăugat că de când a fost acuzat a mers săptămânal la Parchet pentru clarificări, nu s-a sustras anchetei justiţiei şi că s-a prezentat şi la Comisia juridică. “Vă solicit şi dumeavostră să nu mă consideraţi un pericol public. De un an şi jumătate suntem colegi şi nu cred că puteţi să mă consideraţi un pericol public“, a mai spus Popescu.

Camera Deputaţilor nu a reuşit să se pronunţe de trei săptămâni asupra acestui punct din cauza lipsei deputaţilor, pe fondul campaniei electorale.

DNA a cerut avizul Camerei Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, pentru folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 – 60.000 pui grill (60 – 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012“, a arătat DNA în cerere.

Deputaţii din Comisia juridică au respins, în 28 aprilie, cererea în cazul deputatului Popescu, fost membru PDL, care a trecut la PMP, de unde s-a autosuspendat după ce a fost declanşată acţiunea judiciară împotriva lui.

Florin Popescu a declarat, după ce Comisia juridică a respins cererea privind arestarea sa preventivă, că nu a mâncat nici măcar o aripă de pui şi că acuzaţiile se referă la trafic de influenţă, şi nu la luare de mită.

725 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*