Firmele obligate să angajeze contabilul cu normă întreagă

loading...

O nouă propunere legislativă semnată de 41 de parlamentari ai Partidului Democrat Liberal, vine să bulverseze activitatea celor 700.000 de firme românești. Noua lege ar urma să oblige firmele să își angajeze contabilii cu normă întreagă, informează money.ro

contabil41 de deputaţi ai Partidului Democrat Liberal (PDL) semnează o propunere legislativă care obligă toate cele 700.000 de firme din România să-şi angajeze contabili cu normă întreagă. Nu unul, ci doi. Textul legislativ, ajuns deja la Senat, șis e află în dezbatarea comsiilor de specialitate.

“Prin compartiment se înţelege ansamblul persoanelor cu pregătire economică sau complementară care desfăşoară activităţi de natură financiar-contabilă. Nu se pot organiza compartimente formate dintr-o singură persoană, încadrată cu contract parţial de muncă sau în baza unei convenţii civile”, arată textul propunerii de modificare a legii contabilităţii. Cu alte cuvinte, această prevederea spune că, în primul rând, orice firmă care are nevoie de contabilitate, adică aproape toate cele 700.000 de firme active la această oră, indiferent de mărimea lor, trebuie să-şi angajeze nu unul, ci doi contabili.
Iată ce au motivat inițiatorii proiectului legislativ: “Pe piaţa serviciilor contabile s-a profitat de confuzia privind noţiunea de compartiment din legea contabilităţii. Aşa că un număr însemnat de entităţi au organizat un singur compartiment de contabilitate format dintr-o singură persoană angajată cu contract individual de muncă parţial (una sau două ore pe zi). Astfel, s-a proliferat munca la negru, situaţiile financiare fiind întocmite de către persoane care nu deţin competenţa necesară”, arată deputaţii semnatari.

Printre semnatarii susținerii poriectului legislativ, se regăsește și celebrul om de afaceri Silvi Prigoană. Dacă legea contabilităţii va fi modificată în acest sens, aceasta va mai produce un efect de amploare în piaţă: majoritatea contabililor, dintr-un total de aproximativ 300.000, care au contracte part-time îşi vor pierde pâinea. Cei mai mulţi dintre contabili ţin contabilitatea pentru mai mult 10 firme în acelaşi timp.

493 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*