Expoziţie interactivă cu produse LEGO în premieră în România

loading...

În premieră în România, în perioada 19 iunie – 31 august 2015 la AFI Palace Cotroceni, au venit SUPERCONSTRUCTORII – Expoziţie interactivă cu produse LEGO®.

legoÎn fața cinematografului Cinema City, va fi deschisă expoziţia interactivă cu produse LEGO® – SUPERCONSTRUCTORII. Această expoziţie a comunităţii “Young Engineers” este o expoziţie cu obiecte de ultimă generaţie şi prima de acest gen din România.

În cadrul ei, iubitorii de seturi LEGO® vor găsi o colecţie de zeci de modele originale LEGO® la scară largă, motorizate şi interactive, precum şi expoziţii de artă LEGO® şi Atelierul de Edutainment “Young Engineers”, unde atât copiii, cât şi adulţii vor putea construi din cărămizi LEGO® diverse modele interactive ce folosesc principii inginereşti similare celor demonstrate prin exponate.

“Scopul expoziţiei “SUPERCONSTRUCTORII” este acela de a oferi un mediu în care copiii să se joace şi să exploreze lumea inginerească pur şi simplu jucându-se cu modele la scară largă construite din piese LEGO®.  Mai târziu, pentru a extinde experienţa, copiii sunt invitaţi să construiască un obiect la scară mica după modelele explorate. Aceasta le oferă copiilor o altă perspectivă asupra principiilor ingineriei la care au fost expuşi”, spune Amir Asor, CEO Young Engineers.

Expoziţia va fi deschisă pe perioada vacanţei de vară, iar preţul biletelor porneşte de la 20 de lei de persoană. În cadrul expoziţiei vor fi prezentate 27 de exponate, printre care: maşini de curse, carusel, scaune zburătoare, maşinuţe electrice, balansoar, lift, garaj, pod suspendat, macarale de şantier, sondă de petrol şi gaze, burghiu pentru tunel, balastieră de nisip, pistă cu bile, aparat pentru rezolvarea cubului rubik, bilă în labirint, turbine de apă, avion, elicopter de salvare, jeep de salvare, tanc, vehicul marţian.

De asemenea, în interiorul expoziţiei va fi un magazin cu produse LEGO®, care va oferi preţuri promoţionale la seturile selecţionate.

Expoziţia a fost organizată şi în Israel şi Ungaria, dar Young Engineers ţin cursuri în peste 20 de ţări din întreaga lume.

Young Engineers se implică în ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică utilizând cărămizi LEGO®. Folosind această metodă, mii de copii din întreaga lume creează modele interactive. Programele Young Engineers sunt promovate de iCarnegie, filiala Universităţii Carnegie Mellon, iar fondatorul Young Engineers este câştigătorul Premiului Antreprenorul Anului 2011 în cadrul competiţiei Youth Business International, la care au participat antreprenori din 40 de ţări, creeat de Alteţa Sa Regală Prinţul Charles al Regatului Unit al Marii Britanii.

Curiozităţi despre produsele LEGO®

  • Produsele LEGO® se vând în peste 140 de ţări.
  • Clubul LEGO® are 5 milioane de membri peste tot în lume.
  • În medie, fiecare persoană de pe pământ are 102 de piese LEGO®.
  • Cu o producţie de peste 650 de milioane de anvelope în 2014, Grupul LEGO este unul dintre cei mai mari producători de anvelope din lume.
  • Puse cap la cap, piesele LEGO® produse în 2014 ar putea înconjura pământul de mai mult de 24 de ori.
  • Dacă am construi o coloană de aproximativ 40 de miliarde de piese LEGO®, ar ajunge la lună.
  • În fabricarea cărămizilor de LEGO®, toleranţa mânerului este de 2/100 mm.
  • De-a lungul anilor, au fost produse aproximativ 760 miliarde de piese LEGO®.
  • În 2014, Grupul LEGO a atins o producţie globală de peste 60 miliarde de piese, echivalentul a 000 piese pe minut sau a 1.960 de piese la fiecare secundă.
  • În 2014, plăcile rotunde de 1×1 au fost piesele LEGO® produse în numărul cel mai mare. Un total de aproximativ 2 miliarde de plăci rotude de 1×1 în diverse culori au fost turnate. Dacă adăugăm şi versiunea transparentă a plăcilor rotunde, atunci totalul producţie este estimată la aproximativ 3,4 miliarde de piese.
  • În 2014, aproximativ 27 de miliarde de piese LEGO® au fost produse la fabrica din Billund, Danemarca – echivalentul a peste 3 milioane de elemente pe oră sau aproximativ 000 pe minut.
  • În 2014, în fabrica LEGO® din Monterrey, Mexic, au fost împachetate 1,6 milioane de seturi pe săptămână, în medie, conţinând peste 27 miliarde de piese LEGO®.
  • Noul depozit de la fabrica LEGO din Kladno, Republica Cehă, are o capacitate totală de aproximativ 200 de km de spaţiu de înmagazinare, care poate acomoda aproximativ 000 de cutii de deopzitare cu elemente LEGO®. Macaralele automate din depozit pot ridica 1.300 de cutii pe oră.
  • 5 milioane de piese LEGO® DUPLO® sunt turnate în fiecare zi la fabrica LEGO din Ungaria – dacă le-am pune una lângă cealaltă în line, am face 84 de km.
  • În 2014, au fost produse mai mult de 550 de milioane de minifigurine. Dacă le-am pune una lângă cealaltă în linie, am face aproximativ 000 de km. Ceea ce ar însemna o excursie Billund – Boston – Budapesta – Billund.
  • Ole Kirk Kristiansen, fondatorul, a venit cu ideea numelui “LEGO” în 1934. A luat primele doua litere de la cuvintele daneze “LEG GODT”, care înseamnă “joacă-te frumos”, şi le-a combinat, fără se fie conştient de faptul că în latină înseamnă „Eu pun împreună”.
570 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*