Breaking news

Explozie din neglijență la Călărași. Angajații Distrigaz verificaseră blocul înainte de tragedie

loading...

Procurorii au deschis un dosar penal în cazul exploziei de miercuri de la Călărași, soldată cu moartea unei persoane și rănirea altor șase.

explozie bloc calarasi - craciunProcurorii fac cercetări pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi distrugere. Întrucât, locatarii blocului distrus de explozie cât și angajații cafenelei de la parterul clădirii au spus că două persoane de la Distrigaz verificaseră blocul înainte de explozie și spuseseră că nu e niciun pericol.

Locatarii blocului au spus că la câteva minute după plecarea celui de-al doilea angajat al societăţii de gaz s-a produs explozia.

În replică la aceste acuzații, reprezentanţii Distrigaz Sud Reţele spun că, în urma primelor cercetări, s-a stabilit că explozia de la Călăraşi s-a produs ca urmare a unei acumulări de gaze pe instalaţia de utilizare a gazelor naturale din interiorul apartamentului în care a avut loc deflagraţia.

Echipele Distrigaz Sud Reţele au fost sesizate cu privire la existenţa de miros de gaze pe casa scării din blocul în care s-a produs explozia, fapt pentru care angajaţi ai companiei s-au deplasat imediat la faţa locului pentru a face măsurători. În urma investigaţiilor tehnice nu au fost depistate scurgeri de gaze pe casa scării şi nici pe branşamentul blocului sau pe reţeaua de distribuţie din zonă înainte de producerea exploziei.”, se arată într-un comunicat de presă al companiei transmis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

Reprezentanţii societăţii de gaz spun că, în urma primelor cercetări: s-a constatat că explozia s-a produs ca urmare a acumulării de gaze pe instalaţia de utilizare a gazelor naturale din interiorul apartamentului numărul doi.

Primarul din Călăraşi, Daniel Drăgulin, a spus că deocamdată locatarii blocului nu pot intra în apartamente, întrucât la faţa locului se află comisia de anchetă care face verificări.

O mare parte dintre locatarii blocului afectat de explozia din Călăraşi şi-au petrecut noaptea la rude sau la prieteni, deşi autorităţile locale le-au pus la dispoziţie un spaţiu de cazare provizoriu.

loading...
1 Comentariu
  1. Aresh Ariel spune

    asa arata interesul distrigaz fata de consumatori. noi simtim miros de gaz si ei ne spun ca nu e nimic. la nici cateva minute noi ramanem fara case si tot noi suntem vinovati. de ce oare i-am mai chemat pe cei de la distrigaz

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata