Eugen Teodorovici și Marius Nica au depus jurământul pentru funcțiile de Ministru de Finanțe și cel al Fondurilor Europene

loading...

Eugen Teodorovici și Marius Nica au depus luni dimineață, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură pentru funcțiile de Ministru de Finanțe și cel al Fondurilor Europene.

marius nica - eugen teodoroviciÎn prezența Președintelui României, Klaus Iohannis, a Președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a Președintelui Camerei deputaților, Valeriu Zgonea, a premierului Victor Ponta și a membrilor cabinetului său, cei doi miniștri au depus jurământul de învestitură în funcție.

După o ceremonie care a durat la Cotroceni circa cinci minute, Eugen Teodorovici și Marius Nica au fost validați ca Ministru de Finanțe, respectiv, Ministru al Fondurilor Europene.

Iohannis nu a susținut niciun fel de discurs după ceremonia de învestitură a celor doi miniștri.

Eugen Teodorovoici a fost mutat de Ponta de la Ministerul Fondurilor Europene la cel al Finanțelor, după demisia lui Darius Vâlcov, arestat la domiciliu pentru o mită de două milioane de euro.

Potrivit declaraţiei de avere din mai 2012, Eugen Teodororovici are datorii de 800.000 de euro: un credit ipotecar de 320.000 de euro contractat în 2007 de la BCR, scadent în 2037, un credit de nevoi şi refinanţare de 240.000 de euro, contractat în 2007 şi scadent în 2032, un credit ipotercar la Credit Europe, contractat în 2008, scadent în 2033, în valoare de 152.000 de euro. Teodorovici mai are și un contract de împrumut făcut în 2011, scadent în 2021, de 100.000 de euro.

Marius Nica, secretar general al Ministerului Muncii, a fost propus de Ponta să preia mandatul de ministru la Ministerul Fondurilor Europene în locul lui Teodorovici.

În vârstă de 35 de ani, Marius Nica s-a născut la Brașov, la 27 noiembrie 1980 șieste absolvent al Facultății de Informații din cadrul Academiei Naționale de Informații din București.

Are un titlu de master în Teoria Relațiilor Internaționale, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative SNSPA și un titlu de master în Administrarea Afacerilor (MBA), Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limba Germană, Academia de Științe Economice.

A fost ofițer în cadrul Ministerului Apărării Naționale (iulie 2003-februarie 2008).

Între februarie 2008 și mai 2011 a fost consilier la cabinetul europarlamentarului Rovana Plumb de la Parlamentul European.

Administrator la SC Holding Grouptrading Internationals SRL (mai 2011-mai 2012).

A deținut funcțiile de director de cabinet al ministrului în cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor (mai 2012-ianuarie 2013) și de secretar general al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice (ianuarie 2013-martie 2014).

Din martie 2014 este secretar general al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

449 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*