Emil Boc a inaugurat o MAIMUȚĂ la Cluj Napoca

loading...

În loc de străzi asfaltate, parcuri curate și trotuare europene, Emil Boc se ține de inaugurări pompoase la Cluj. Primarul a inaugurat la Cluj, o maimuță pe post de statuie, în Parcul Rozelor.

emil boc - maimutaEmil Boc a venit cu tot aparatul de la Primăria Cluj, pentru a organiza o inaugurare oficială a statuii cu maimuța. La fel ca pe timpul comuniștilor, Boc a adus copii să cânte imnul României, după care a dezvelit maimuța și s-a pozat lături de ea.

“Vă mulţumim foarte mult că sunteţi alături de noi în această dimineaţă. Vă aflaţi pe Aleea oraşelor înfrăţite ale municipiului Cluj-Napoca şi, dacă venim din Olanda, trecem prin Belgia, evident Marea Britanie, ajungem la Rockford, Illinios, Unites States şi, de cealaltă parte a lumii, Coreea de Sud – Suwon. Sunt câteva din monumentele pe care le avem alături şi vi le prezentăm astăzi, cu accentul pe ceea ce a însemnat Rockford, Illionois. Este fructul unei colaborări de peste 10 ani. Am început procedurile de înfrăţire în 2005 şi am avut multiple schimburi culturale, universitare, economice care se finalizează inclusiv prin prezenţa unui monument, sau prin prezenţa oraşului Rockford aici. Este expresia relaţiilor economice pe care municipiul nostru le are, şi, de asemenea, vreau să vă anunţ că alături de noi avem prezenţa delegaţiilor din Suwon pe care vreau să îi aplaudaţi şi, de asemenea, reprezentanţii delegaţiei din Parma, Italia şi, evident, prietenii noştri din Statele Unite. Vă mulţumesc tuturor, vă aşteptăm în continuare să luaţi parte la Zilele Clujului”, a declarat Emil Boc.

Nelson, maimuţa-şosetă este simbolul orașului american Rockford din Ilinois, înfrăţit cu Cluj-Napoca.

Americanii au vrut ca fraţii din Transilvania să îşi aducă aminte mereu de ei, şi de aceea au sponsorizat doi studenţi clujeni, care au creat statuia.

emil boc - dezvelire statuie maimuta

894 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*