Elena Udrea a scăpat și de arestul la domiciliu

loading...

Elena Udrea a scăpat și de arestul la domiciliu. Blonda lui Băsescu va fi cercetată sub control judiciar și astfel se poate plimba liberă și nestingherită prin București.

elena udrea arestataLa solicitarea DNA, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, au scăpat-o pe Elena Udrea de arestul la domiciliu instituit în dosarul ”Gala Bute”.

Procurorul DNA, prezent în sala de şedinţă, nu şi-a mai susţinut pledoaria în sensul arestării la domiciliu a Elenei Udrea, ci a cerut judecătorului să admită solicitarea ei de a fi cercetată sub control judiciar.

Și cum cererea DNA este sfântă pentru Înalta Curte, judecătorii au dispus ca protejata lui Băsescu să fie plasată sub control judiciar și să se poată bucura de libertate.

”Ceilalți din dosar au permanent măsuri mai ușoare decât mine, ceea ce mie îmi arată că, dacă se păstrează această situație, există o opinie formată a judecătorilor, ceea ce este foarte grav, că aș fi mai vinovată decât ei sau că aș fi vinovată, cât timp beneficiez de prezumția de nevinovăție, dar și susțin că sunt nevinovată. Deci, voi invoca aceste lucruri în fața instanței și o să vedem ce o să decidă”, a declarat Elena Udrea.

Procurorul DNA nu a mai cerut arestarea la domiciliu a Elenei Udrea pentru că, în 7 mai, Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile articolului 222 din Codul de procedură penală încalcă legea fundamentală, întrucât nu este precizată durata maximă a arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii în primă instanţă.

Elena Udrea se afla în arest la domiciliu din data de 7 mai 2015, când a fost eliberată din Penitenciarul Târgşor. Udrea a stat în arest preventiv din 25 februarie, până în 30 aprilie ea fiind încarcerată în Arestul central al Poliţiei Capitalei, apoi transferată la Penitenciarul Târgşor.

Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului Gala Bute de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.

Alături de Udrea, au fost trimişi în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Georghe Nastasia, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă.

Potrivit DNA, între 2010 şi 2011, Elena Udrea şi fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu CNI.

Ştefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la minister, îi dădea banii primiţi lui Tudor Breazu. Plăţile se făceau fie în numerar, fie prin intermediul societăţii Ekaton Consulting SRL, administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanţă. În acest fel, s-ar fi realizat patru transferuri bancare în valoare totală de 209.762 de lei şi o plată în numerar de aproximativ 90.000 de lei.

În 2011, Udrea ar fi cerut şi primit, de la omul de afaceri Adrian Gărdean, foloase materiale în valoare de 10% din plăţile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanţiei că finanţările vor fi aprobate la timp.

Elena Udrea este urmărită penal şi în dosarul “Microsoft”, cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, când instanţa a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu până în 25 februarie, când a fost arestată preventiv în dosarul “Gala Bute”.

1317 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*