Breaking news

Ecaterina Andronescu, pentru a treia oară Ministru al Educației

loading...
0 5

Noul Ministru al Educației, Ecaterina Andronescu a depus luni seară jurământul la Palatul Cotroceni.

Ecaterina Andronescu a depus jurământul în fața Președintelui României, Traian Băsescu, a premierului Victor Ponta, a președinților Senatului și Camerei Deputaților, dar și a membrilor Guvernului.

În momentul depunerii jurământului, Ecaterina Andronescu a avut probleme cu pronunțarea cuvântului ”integritate”.

După ce Ecaterina Andronescu a depus jurământul, Traian Băsescu i-a urat succes noului ministru spunându-i că îi dorește să treacă cu bine de bacalaureat. A rugat-o pe nua ministră să nu se apuce să modifice legea educației ci să aștepte să vadă dacă funcțională și după aceea să intervină modificări dacă este cazul.

Vă doresc succes pentru că intraţi în funcţie în momentul în care se derulează abacalaureatul. Sper să fie un bac fără probleme şi să facă din cei care trebuie să-l ia, nişte oameni care să meargă mai departe şi din ceilalţi. Mult succes. Sper sa reuşiti să rezolvaţi corect problemele economice. Am observat că există o creştere foarte mare a şomajului. Sper din tot sufletul să nu începem cu modificări la legea Educaţiei până nu o vedem funcţionând”, a spus Băsescu.

Luni, Băsescu a trimis o scrisoare Guvernului în care solicita ca Ecaterina Andronescu să dea o declarație pe proprie răspundere că nu a plagiat și că nu a coordonat lucrări de doctrat suspecte de plagiat.

Ecaterina Andronescu a refuzat să dea o astfel de declarație spunând că i se pare absurdă această cerere întrucât ea și-a construit întreaga activitate prin muncă și onestitate.

După ce i-a urat succes Ecaterinei Andronescu, Băsescu a dat mâna cu Blaga, Anastase și cu Ponta, cu care a schimbat câteva cuvinte preț de jumătate de minut.

Ecaterina Andronescu este senator, președinte al PSD București, și vicepreședinte la nivel național.

A mai fost Ministru al Educației în perioada 28 decembrie 2000 – 19 iunie 2003, în Guvernul Năstase și în perioada 22 decembrie 2008 – 1 octombrie 2009, în Guvernul Boc.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata