E oficial. Spionu conduce Guvernul

Membrii noului Guvern al României au depus joi, jurământul de investitură la Palatul Cotroceni.

Începând de astăzi, România are un nou Guvern condus de Mihai Răzvan Ungureanu fostul șef al Serviciului de Informații Externe. Joi seară, miniștrii au mers la Palatul Cotroceni pentru a depune jurământul de investitură.

După ce toți membrii Guvernului au depus jurământul, Președintele României, Traian Băsescu a ținut un discurs în care a felicitat Guvernul Boc pentru că a ”trecut țara prin criză” și pentru că ”toți miniștrii s-au sacrificat pentru salvarea țării”.

Cât privește noul cabinet, Băsescu le-a spus că așteaptă să elaboreze o nouă lege a sănătății să reorganizeze adminsitrativ țara și să desființeze Senatul României, prin transformarea Parlamentului în unicameral cu 300 de membrii.

Este o premieră pentru România ca un șef al serviciilor secrete să conducă Guvernul.  În acest moment Guvernul portocaliu este condus de omul cu ochii albaștrii.

Opt miniștrii din cabinetul Ungureanu sunt din vechiul Guvern condus de Emil Boc. PDL a decis să înlocuiască toți miniștrii cu membrii noi din eșaloanele doi și trei ale partidului, fără a ține cont de experiența profesională și competențe.

Iată cum arată noua componență a Guvernului României:

  1. Mihai-Răzvan Ungureanu, Prim-Ministru;
  2. Markó Béla,Viceprim-Ministru;
  3. Gabriel Berca, Ministrul Administraţiei şi Internelor;
  4. Bogdan Alexandru Drăgoi, Ministrul Finanţelor Publice;
  5. Lucian Nicolae Bode, Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri;
  6. Cristian Diaconescu, Ministrul Afacerilor Externe;
  7. Alexandru Nazare, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii;
  8. Borbély Laszló, Ministrul Mediului şi Pădurilor;
  9. Cristian Petrescu, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului;
  10. Gabriel Oprea, Ministrul Apărării Naţionale;
  11. Kelemen Hunor, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional;
  12. Cătălin Marian Predoiu, Ministrul Justiţiei;
  13. Răzvan Mustea-Şerban, Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale;
  14. Claudia Boghicevici, Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
  15. Cătălin Ovidiu Baba, Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
  16. Ladislau Ritli, Ministrul Sănătăţii;
  17. Stelian Fuia, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
  18. Leonard Orban, Ministerul Afacerilor Europene.

 

 

 

1 comentariu   | 130 vizualizari


Citeste si...

1 Comment »

  1. Liviu

    FIR-AR MAMA LUI A DRACULUI SI A PORCULUI DE bASESCU SI A TUTUROR MINISTRILOR PUPINBASISTI ! MOARTE TIRANILOR !!! HUUUUOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO !!!!!!!!!

    comment-bottom

Leave a comment

*


Statistici web
meditatii matematica web hosting fii reporter exclusivNEWS