Doar 25,67 la sută dintre elevi au promovat BAC-ul în sesiunea de toamnă

loading...

După rezolvarea contestațiilor, 25,67% dintre absolvenții de liceu care au susținut examenul de bacalaureat în sesiunea de toamnă, au reușit să ia notă de promovare.

bac-bacalaureat-proba-examenConform statisticilor Ministerului Educației și Cercetării, rata finală de promovare a acestei sesiuni, după soluţionarea contestaţiilor, este de 25,67%.

În cifre absolute, 11.493 de absolvenţi de clasa a XII-a (din totalul celor 44.770 de candidaţi prezenţi) au obţinut medii generale peste 6 şi au promovat Bacalaureatul.

În raport cu rezultatele înregistrate iniţial (24,1%), se constată o creştere de 1,57%, iar comparativ cu rata finală de promovare din sesiunea de toamnă a anului trecut (23,80%), majorarea se cifrează la 1,87%.

Din totalul celor 11.493 de candidaţi promovaţi, 8.592 (74,8%) provin din promoţia curentă, iar 2.901 (25,2%) din promoţiile anterioare.

Cei mai mulţi elevi (6.726) s-au situat în segmentul de medii 6 – 6,49. Niciun candidat nu a o obţinut media generală 10.

Pe judeţe, cele mai mari rate finale de promovare – peste 30% – s-au înregistrat în judeţele Alba (37,26%), Iaşi (36,44%), Cluj (34,13%), Harghita (32,20%), Caraş-Severin (31,60%), Botoşani (30,83%) şi Bistriţa-Năsăud (30,46%).

În Capitală, procentul final de promovare a crescut de la 22,85% la 24,8% (cel mai mare, în sectorul 4 – 30,43%). Judeţele cu procente scăzute de promovare – sub 20% – sunt Ilfov (15,03%), Buzău (16,91%), Gorj (17,07%), şi Mehedinţi (17,80%).

Variaţia de creştere procentuală a rezultatelor finale este cuprinsă între 0,34% (Ilfov) şi 4,62% (Braşov). În consecinţă, în 27 de judeţe ratele finale de promovare din sesiunea august-septembrie sunt superioare celor din 2014 cu valori cuprinse între 0,94% (Vâlcea) şi 13,38% (Giurgiu). În celelalte 15 judeţe valorile sunt negative.

În total, au fost depuse 13.685 de contestaţii (13.699 în 2014): 4.240 la proba scrisă de Limba şi literatura română E)a), 93 la proba scrisă de Limba şi literatura maternă E)b), 4.045 la proba scrisă obligatorie a profilului E)c) şi 5.307 la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E)d).

În medie, rata de admitere a contestaţiilor la cele patru probe este de 39,4%: 42,1% la proba E)a), 50,5% la proba E)b), 31,5% la proba E)c) şi 33,5% la proba E)d).

Din totalul celor 55.126 de elevi înscrişi, s-au prezentat 44.770 (31.152 din promoţia 2014-2015, echivalentul a 69,6% şi 13.618 din promoţiile anterioare – 30,4%). 10.356 de candidaţi au absentat. 154 de elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă, iar 33.123 de candidaţi au fost respinşi (22.478 din promoţia curentă şi 10.645 din promoţiile anterioare).

616 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*