Breaking news

Directorul OSIM, urmărit penal pentru fals și uz de fals

loading...

Directorul OSIM şi şefa de la Departamentul de resurse umane sunt cercetaţi, după ce un angajat al instituţiei şi-a falsificat documentele de studii pentru obţine un post mai bun.

frauda osimPotrivit polițiștilor, în perioada martie 2009, un angajat al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) a dus la Departamentul de resurse umane o adeverinţă din care reieşea că este licenţiat, drept pentru care acesta a obţinut un post mai bine plătit.

În anul 2012, angajatul respectiv a fost detaşat la OHIM, organism european similar OSIM. În momentul în care reprezentanţii OHIM i-au cerut acestuia o diplomă de licenţă, angajatul le-a dat un document fals.

Drept urmare, bărbatul a încasat în mod ilegal, salarii în cuantum de 25.000 de euro de la OSIM și 17.000 de euro de la OHIM.

În luna ianuarie 2013, angajatul în cauză şi-a dat demisia. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor sector 3 au descins, joi dimineaţă, la locuinţa bărbatului, ei având informaţii despre acest caz încă de la sfârşitul anului trecut.

Pentru că nu au anunțat anchetatorii în momentul în care au constatat faptul că angajatul și-a falsificat actele, directorul OSIM şi şefa Departamentului de resurse umane sunt cercetaţi penal pentru fals și uz de fals.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata