Din 25 iunie protestele se mută la Cotroceni

loading...

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu a declarat că din 25 iunie, în fiecare zi 3000 de protestatari vor picheta Paltul Cotroceni pentru a-i cere preşedintelui Traian Băsescu returnarea către Parlament a legilor ce vizează reducerea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%.

proteste_size1După data de 25 iunie, Curtea Constituţională va da aviz pentru legile de austeritate ale Guvernului Boc. Sindicaliştii vor să îi trimită o scrisoare lui Traian Băsescu, în care îi vor cere să respingă legile de austeritate şi să le returneze Parlamentului.

“După aflarea rezultatului Curţii Constituţionale, pe care îl considerăm a fi pozitiv, în sensul că va valida legile de austeritate, vom fac o pichetare cu circa 3.000 de persoane la Coroceni, pentru a înainta preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare în care solicităm să respingă legislaţia şi să o returneze Parlamentului”, a spus preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Liderii celor cinci confederaţii sindicale au hotărât să susţină începând cu 15 iulie toate procesele intentate de bugetari împotriva statului pentru neaplicarea măsurii de reducere a salariilor cu 25% şi acţiunile în instanţă ale pensionarilor care ar putea fi demarate de la 1 august.

Liderul Cartel Alfa a mai anunţat că va susţine o campanie a cetăţenilor cu drept de vot îndreptată împotriva parlamentarilor care au validat legile privind reducerea cheltuielilor prin care fiecare deputat şi senator să fie avertizat că nu va mai fi ales la viitoarele alegeri.

Liderii confederaţiilor sindicale au mai hotărât să depună plângere împotriva statului român la Organizaţia Internaţională a Muncii şi să susţină o rezoluţie comună care va fi transmisă Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor.

328 1
loading...
One Comment

Lasă un comentariu

*

*

  • Ilie Cristian
    17 June 2010 at 18:53 -

    Proteste …degeaba.vadim Tudor tot n-o sa vina la putere prea curand.Actualul guvern n-o sa cada prea usor pentru ca mai au ce sa fure inca.. si pana nu fura si nu vinde tara de tot nu se lasa.