DEZVĂLUIRE BOMBĂ | Băsescu a prezidat ședința de Guvern în care a fost aprobată finanțarea Galei Bute

loading...

Procurorii DNA scriu în dosarul penal deschis pe numele Elenei Udrea, că Traian Băsescu a prezidat ședința de Guvern în care a fost aprobată ordonanța de urgență privind alocarea de fonduri pentru organizarea Galei Bute la Romexpo.

basescu - elena udreaToate drumurile corupției din ultimii zece ani de zile duc la Băsescu. Numele fostului Președinte al României apare și în dosarul Microsoft, și în cel al lui Mircea Băsescu cu familia Bercea Mondial, dar și în dosarul Elenei Udrea, privind Gala Bute.

Din referatul procurorilor DNA aflăm că Băsescu a fost în ședința de Guvern în care a fost aprobată ordonanța privind alocarea de fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, condus de Elena Udrea, pentru organizarea Galei Bute.

Și pentru că inițial ordonanța prevedea finanțarea competiției profesioniste de box, lucru interzis de legislația europeană privind fondurile comunitare, Elena Udrea a modificat pe loc, ordonanța de urgență și a decis să cumpere publicitate pentru promovarea României, în cadrul Galei Bute.

Procurorii DNA spun că Elena Udrea se folosea de poziția de ministru şi lider de partid pentru intervenţii la directorul BRD pentru ca firma lui Rudel Obreja să primească un credit de 10 milioane de lei cu ajutorul căruia să organizeze Gala Bute.

DNA spune că Elena Udrea negocia şpăgile în vile de vacanţă sau chiar în minister, aranjând întâlniri și traseul banilor.

În cursul anului 2011, inculpatul Nastasia Gheorghe, secretarul general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (M.D.R.T.), i-a solicitat lui Gardean Adrian, reprezentantul în fapt al societăţii Termogaz Company S.A., un procentaj de aproximativ 10% din valoarea plăţilor încasate de această societate, în schimbul promisiunii că va facilita aprobarea finanţărilor pentru lucrările executate de societate în cadrul programului „Schi pentru România”.
Nastasia Gheorghe a indicat lui Gardean Adrian că această sumă, de circa 3.000.000 lei, trebuie să o plătească societăţii lui Rudel Obreja, Europlus Computers S.R.L., cu titlu de sponsorizare pentru Gala Bute.
S.C. Termogaz Company S.A. este o societate specializată în lucrări de construcţii, care a încheiat în perioada 2010 – 2011 mai multe contracte de achiziţie publică finanţate din fondurile M.D.R.T. prin programul „Schi în România”. Cele mai importante contracte aveau ca obiect amenajarea domeniilor schiabile din zonele turistice Gutâiul Doamnei (gestionat de UAT Cavnic) şi Straja (gestionat de UAT Lupeni), precum şi a unei pârtii de teleschi în oraşul Borsec. În perioada respectivă, veniturile societăţii ar fi fost reprezentate în cea mai mare măsură, din plăţile efectuate din fonduri publice.

În cursul anului 2010, inculpatul Lungu Ştefan, care îndeplinea la acel moment funcţia de consilier personal al ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit suma totală de 695.367,06 lei, în două tranşe, de la inculpaţii Gardean Adrian, Gardean Miron şi Lupulescu Miron, reprezentanţi ai S.C. Termogaz Company S.A, în schimbul promisiunii că va determina funcţionarii din conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului să aprobe finanţarea unor contracte de lucrări încheiate de societatea respectivă cu mai multe unităţi administrativ teritoriale. Suma de 695.367,06 lei, primită de inculpatul Lungu Ştefan, reprezintă 10% din suma finanţată de minister, iar pentru a ascunde natura acestor plăţi au fost întocmite mai multe contracte fictive de achiziţie, prin care o societate controlată de Lungu Ştefan, SC Last Time Studio SRL, a fost interpusă în raporturile dintre Termogaz Company şi furnizorii obişnuiţi ai acesteia, cu scopul exclusiv de a majora artificial preţul produselor şi de a transfera diferenţa în patrimoniul inculpatului. De altfel, în urma unui control efectuat de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală la societăţile implicate, a reieşit că SC Last Time Studio SRL a fost o firmă interpusă, care nu a efectuat transport, montaj sau un alt serviciu care să justifice creşterea de peste 5 ori a preţului.

La data de 11.11.2011, municipiul Lupeni a atribuit societăţii Termogaz Company un contract în valoare de 10.896.359,11 lei, finanţat cu fonduri ale M.D.R.T., având ca obiect actualizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a Staţiunii turistice Straja.

Inculpatul Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni, împreună cu şeful biroului de achiziţii şi investiţii al primăriei, a atribuit contractul fără licitaţie publică, cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice şi au supraevaluat, cu intenţie, valoarea contractului, deşi cunoşteau că valoarea reală a lucrărilor era de 8.318.490 lei, aşa cum rezulta din proiectul tehnic pe care Primăria Lupeni îl realizase anterior. Diferenţa de 2.577.869,11 lei reprezintă prejudiciu pentru persoana vătămată municipiul Lupeni.

Cea mai mare parte a preţului, respectiv 8.100.000 lei, a fost achitată la data de 21.12.2011, folosind fonduri alocate de M.D.R.T. în regim de urgenţă, iar 3 milioane lei din această sumă obţinută a fost transferată către S.C. Europlus Computers S.R.L., pentru acoperirea unui credit bancar contractat pentru organizarea unei “Galei Bute”.
Diferenţa până la valoarea integrală a contractului a fost achitată în mai multe tranşe până la data de 19.09.2013.

La data de 22.12.2011, între S.C. Termogaz Company S.A., reprezentată de inculpatul Lupulescu Miron, şi S.C. Europlus Computers S.R.L., reprezentată de inculpatul Obreja Rudel, s-a încheiat un contract având ca obiect prestarea de serviciilor de publicitate şi consultanţă în cadrul galelor sportive, estimate a fi organizate de prestator în luna februarie 2012. În aceeaşi dată, SC Europlus Computers S.R.L. a emis o factură în valoare de 3.000.000 lei, care a fost achitată integral de S.C. Termogaz Company S.A. la data de 28.12.2011.

Din probele administrate în cauză a rezultat că această operaţiune a avut caracter fictiv, scopul real fiind de a ascunde transferul fondurilor obţinute de la M.D.R.T. prin infracţiunea de abuz în serviciu descrisă anterior.
Totodată, prin înregistrarea operaţiunii în contabilitatea S.C. Termogaz Company S.A. ca o cheltuială deductibilă, au fost diminuate în mod nelegal obligaţiile datorate de societate către bugetul de stat cu titlu de taxă pe valoare adăugată şi impozit pe profit, fiind produs un prejudiciu în valoare totală de 967.743 lei.

În perioada octombrie 2011 – august 2012, Obreja Rudel a realizat demersuri pentru a obţine înscrisuri emise de societăţile tip fantomă SC Biovros SRL şi SC Egeo Pro Market SRL care atestau efectuarea de cheltuieli fictive de publicitate şi consultanţă, documente pe care le-a înregistrat ulterior în contabilitatea S.C. Europlus Computers S.R.L. În acest mod, a fost diminuat impactul fiscal al tranzacţiilor fictive încheiate cu Termogaz Company, în urma cărora acumulase obligaţii semnificative de plată la buget în contul taxei pe valoare adăugată încasate şi a profitului obţinut, şi a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 737.507 lei (646.838 lei pe relaţia cu Biovros şi de 90.669 lei pe relaţia cu Egeo Pro Market).
Sumele obţinute prin tranzacţiile încheiate cu Biovros S.R.L. au fost retrase în numerar de persoanele care controlau în fapt firmele fantomă şi au fost restituite lui Obreja Rudel, fiind astfel ascunsă originea ilicită a acestora.

Elena Udrea este acuzată de procurori de abuz în serviciu, cu obținerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite (art. 13 din Legea nr. 78/2000). Și au cerut Camerei deputaților, avizul pentru începerea urmăririi penale.

Din probele cauzei a rezultat că Udrea Elena a luat decizia organizării galei în urma unor discuții informale cu Obreja Rudel, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanțării evenimentului, a cerut în mod repetat funcționarilor din subordine să se întâlnească cu Rudel Obreja pentru a identifica soluții pentru încheierea contractului și a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achizițiilor publice.

De asemenea, a rezultat că Udrea Elena cunoștea împrejurările esențiale ale cauzei și a acceptat posibilitatea producerii rezultatului, având în vedere că îi fuseseră aduse la cunoștință în mai multe rânduri impedimentele legale și că a participat sau a determinat încălcarea regulilor de încheiere a contractelor de achiziție publică reglementate de O.U.G. nr. 34/2006.

Având în vedere că Lucian Bute era la acel moment una dintre personalitățile române cu cea mai mare cotă de popularitate, Udrea Elena avea un interes direct în organizarea galei, urmărind obținerea unor beneficii electorale prin asocierea imaginii cu cea a sportivului. Totodată, faptele au produs un folos necuvenit lui Obreja Rudel, care a beneficiat de fonduri publice pentru organizarea unui eveniment ale cărui venituri i-au revenit în mod exclusiv.

Săvârșirea faptelor a fost facilitată de împrejurarea că Udrea Elena putea influența atât atribuirea fondurilor europene, cât și utilizarea ulterioară a acestora, având în vedere comasarea în cadrul aceluiași minister a activităților de dezvoltare regională și a celor de turism. În acest mod, Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional care funcționa în cadrul MDRT aproba deciziile de finanțare a proiectelor, iar Direcția Generală pentru Turism din cadrul aceluiași minister avea calitatea de beneficiar pentru un domeniu al programului și cheltuia sumele astfel obținute.

Senatorul PDL, Ion Ariton, fost Ministru al Economiei, este acuzat de DNA de participație improprie la abuz în serviciu și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Tribunalul București a decis, în noaptea de marți spre miercuri, ca primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriță, Ștefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea, și Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, să fie cercetați de DNA sub control judiciar în dosarul Gala Bute. În timp ce Rudel Obreja urmează să fie judecat pe 5 februarie.

495 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*