Breaking news

Deputatul Remus Cernea, declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate

loading...

Deputatul independent Remus Cernea, ales în decembrie 2012 pe listele USL, este acuzat de ANI de faptul că a deținut simultan funcția de ales al neamului cât și pe cea de administrator de firmă.

remus cerneaAgenția Națională de Integritate a constatat faptul că Remus Cernea s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 20 septembrie 2013, întrucât a deţinut, simultan, calitatea de deputat şi funcţia de administrator al S.C. SED NOVE S.R.L.

Astfel, CERNEA REMUS-FLORINEL a încălcat dispozițiile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Calitatea de deputat este incompatibilă cu funcţia de […] administrator […] la societăţile comerciale”.

”Remus Cernea a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare”, se arată în comunicatul de presă al ANI, remis exclusivNEWS.ro.

Remus Cernea a declarat joi la Antena 3 că el a depus la ANI dovada că a renunțat la funcția de administrator al firmei respective, în cursul zilei de luni. Deputatul spune că a renunțat la funcția de administator încă din ianuarie 2013 când și-a luat mandatul de deputat în primire.

Remus Cernea a spus că firma respectivă nu a avut activitate în ultimii 6 ani de zile și că el deținea doar 100 lei din capitalul firmei. Deputatul a precizat că este nevinovat și își va demonstra acest lucru în instanță și pentru faptul că nici până la această oră el nu a fost notificat oficial de ANI cu privire la acest raport și că a aflat de el din presă.

Decizia ANI poate fi contestată în instanță de către Remus Cernea, la Curtea de Apel București.

Dacă instanța îl declară incompatibil, Remus Cernea își va pierde funcția de deputat și nu va mai putea să ocupe o funcție de demnitate publică timp de trei ani de zile.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata