Darius Vâlcov a demisionat din Parlamentul României

loading...

Darius Vâlcov, aflat în stare de arest preventiv,  a demisionat marţi, din funcţia de senator PSD, ca urmare a dosarelor penale instrumentate de DNA.

darius valcovDarius Vâlcov, arestat preventiv pe 2 aprilie, în dosarul în care este acuzat că a luat mită două milioane de euro, în perioada când era primar la Slatina, şi-a dat marţi, demisia din funcţia de senator PSD. Pe 15 martie, Darius Vâlcov şi-a depus demisia din funcţia de Ministru de Finanţe, însă Victor Ponta i- aprobat demisia abia pe 19 martie, după ce DNA a cerut arestarea acestuia.

Demisia din Parlamentul României vine la câteva ore după ce DNA a solicitat un nou mandat de arest preventiv pe numele său.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au propus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.04.2015, a inculpatului VÂLCOV DARIUS-BOGDAN, fost primar al municipiului Slatina, județul Olt, în prezent senator, cu privire la săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale. Măsura arestării preventive a fost propusă de procurori având în vedere că, raportat la calitatea de senator a celui menționat, a fost îndeplinită condiția prevăzută în Constituția României, în sensul în care plenul Senatului a încuviințat cererea de arestare preventivă pentru acele aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul VÂLCOV DARIUS-BOGDAN a săvârșit infracțiunea sus menționată, prin prisma calităților deținute de acesta de-a lungul timpului, de primar al municipiului Slatina, senator în Parlamentul României și membru al Guvernului României”, se arată în comunicatul de presă al DNA.

Concret, potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă a rezultat că, începând cu anul 2011 și până în prezent, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși.

Produsul infracțional obținut în urma săvârșirii infracțiunilor față de care se efectuează cercetări (trafic de influență și efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale) a fost depozitat într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate, acesta conținând următoarele:
– 90.000 dolari,
– 1.323.850 lei,
– 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme,
– un tablou cu ramă aurie, inscripționat RENOIR,
– un tablou inscripționat JEAN COCTEAU,
– o pictură pe lemn, inscripționat AUREL ACASANDREI.

Ulterior, ca urmare a perchezițiilor domiciliare, s-au identificat 101 tablouri, despre care există indicii că ar fi fost achiziționate, prin interpuși, de către inculpatul Vâlcov Bogdan Darius, cu banii presupus obținuți din comiterea infracțiunilor pentru care se efectuează cercetări, în respectiva cauză. Pe tablouri figurează semnătura unor pictori celebri cum ar fi PABLO PICASSO (două gravuri și un desen în cărbune), ANDY WARHOL, NICOLAE TONITZA, ȘTEFAN LUCHIAN, GHEORGHE PETRAȘCU, CONSTANTIN PILIUȚĂ, CORNELIU BABA, HORIA BERNEA, OCTAV BĂNCILĂ etc.

În aceeași cauză, procurorii au propus:
– prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.04.2015 și până la 13.05.2015, inclusiv, a inculpatuluiPRINA MINEL FLORIN, primar al municipiului Slatina, în prezent suspendat,cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență,
– înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.04.2015 și până la 13.05.2015, inclusiv, a inculpatului ȘUȘALĂ LUCIAN PETRUȚ, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracțiunea de trafic de influență, evaziune fiscală și spălare de bani

La cererea procurorilor DNA, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus față de inculpatul VÂLCOV DARIUS-BOGDAN măsura arestării preventive pe o perioada de 23 de zile, de la data de 02.04.2015 până la 24.04.2015 inclusiv, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

495 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*