Dacia planifică fabricarea a două modele noi

loading...

Firma de automobile Dacia are în plan dezvoltarea şi fabricarea a două modele noi, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, directorul comercial al producătorului auto, Fabrice Cambolive.

daciaAcesta a precizat că a fost lansată recent în Franţa o seria limitată pentru Logan, Sandero şi Logan MCV, denumită Black Line şi că dacă va avea success, aceste modele ar putea fi livrate şi pe piaţa din România.

Pentru anul acesta, Dacia are în vedere o serie de oferte proprii bazate pe finanţare, însă aşteaptă lansarea oficială a programului “Rabla” pentru a face publice aceste promoţii. “Vrem să venim în întâmpinarea programului de înnoire a parcului auto prin oferte financiare, însă este esenţial ca «Rabla» să demareze cât mai repede”, a spus Cambolive.

Directorul comercial  s-a arătat  încrezător  în ceea ce priveşte pieţele externe, menţionând că în 2010 modelul Dacia ar putea să intre şi pe piaţa din Marea Britanie.

În prezent, Dacia produce şase modele de maşini, Logan Berlină, Logan MCV, Logan Van, Logan Pick-up, Dacia Sandero şi Dacia Sandero Stepway.

Dacia, marca în jurul căreia s-a creat şi dezvoltat industria de automobile din România, a luat naştere în 1966, la Colibaşi, judeţul Argeş. În 1968 a fost lansat primul model Dacia 1100. La peste  trei decenii de la producerea primului automobil, Dacia devine  parte componentă a Grupului Renault, afirmându-și tot mai mult vocația sa de marcă internațională. Anul trecut, constructorul de maşini a depăşit 300 000 de unităţi vândute în întreaga lume.

Cristina Nenciu

317 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*