Breaking news

CSM este de acord ca judecătorii și procurorii corupți să rămână fără pensiile uriașe

loading...

Judecătorii şi procurorii condamnați definitiv pentru fapte de corupție sunt la un pas de a rămâne fără pensiile uriașe. CSM și-a dat acordul pentru proiectul de lege.

judecatorii inchiseToți judecătorii și procurorii din România care au fost condamnaţi definitiv pentru corupţie, pentru infracţiuni în legătură cu serviciul sau pentru fapte care aduc atingere prestigiului Justiţiei, vor rămâne fără pensii speciale.

CSM a hotărât că îşi vor pierde pensiile speciale judecătorii şi procurorii condamnaţi în trei situaţii. Cei care au fost condamnaţi fie pentru corupţie, fie pentru infracţiuni comise în legătură cu serviciul, fie pentru fapte care aduc atingere prestigiului Justiţiei.

CSM a propus ca noua prevedere să se poată aplica şi asupra pensiilor aflate deja în plată înainte de rămânerea definitivă a condamnării, însă numai de la momentul intrării în vigoare a noilor prevederi şi nu retroactiv, pentru că ar fi anticonstituţional.

CSM a respins propunerea ministrului Cazanciuc privind aplicarea aceleiaşi măsuri şi magistraţilor sancţionaţi disciplinar cu excluderea din magistratură.

Potrivit legii, fiecare magistrat care se pensionează, primește o pensie specială lunară, care are un cuantum de 80% din valoarea salariului din ultima lună de activitate. Astfel, foarte mulți judecători încasează lunar și 16.000 lei, așa cum este și cazul fostului judecător Florin Costiniu, condamnat cu suspendare pentru fapte de corupție.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata