Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a anunţat că vineri, 3 februarie, la nivel naţional au fost închise aproximativ 400 de şcoli, din cauza vremii nefavorabile.
Numărul şcolilor închise din cauza gerului creşte de la o zi la alta. Dacă joi erau închise dar 180 de şcoli, azi, numărul lor s-a dublat, ajungând la 373.
În alte 29 de județe, în schimb, activitatea unităților de învățământ a fost suspendată. Dintre acestea, 18 județe înregistrează maximum 10 unități de învățământ în care nu se susţin cursuri, în timp ce, în restul (11 județe), problemele sunt de un alt nivel. Dintre acestea, se distanțează judeţele Buzău (84 de unităţi de învăţământ), Alba (51 de unităţi de învăţământ), Botoşani (47 de unităţi de învăţământ), Suceava (30 de unități de învățământ) şi Constanţa (26 de unităţi de învăţământ).
În 13 judeţe activitatea unităţilor de învăţământ nu este afectată de temperaturile scăzute.
0 comentarii | 100 vizualizari