Coplata în spitale de la 1 iulie

loading...

Ministerul Sănătății a trimis legea privind sistemul de coplată, către Parlament. Dacă actul va fi adoptat de Parlament, atunci, de la 1 iulie, românii vor da o contribuţie personală la plata serviciilor medicale și a medicamentelor.

p_4-5_04În urma introducerii sistemului de coplată, vom plăti 5 lei pentru o consultație la medicul de familie, 10 lei pentru consultația la medicul de specialitate din ambulatoriu și 50 de lei pentru spitalizarea continuă. Contribuţia personală a cetăţenilor prin tichetele pentru sănătate nu va depăşi 600 lei pe an, adică românii vor plăti consultaţii, investigaţii, spitalizarea până adună bonuri în valoare de 600 lei. Peste această sumă, consultaţiile, analizele şi spitalizările vor fi gratuite.

Nivelul de contribuţie personală a cetăţeanului pentru tichetul de sănătate este acceptabil şi suportabil din punct de vedere financiar.

De asemenea, consultaţia efectuată de serviciul de ambulanţă, doar în cazul când aceasta reprezintă solicitare de consultaţie la domiciliu, va fi 20 lei. Pentru unele servicii paraclinice, de asemenea se va încasa coplată, astfel: analize de laborator – 1 leu pe test, radiologie şi explorări funcţionale – 5 lei, CT fără substanţă de contrast – 25 lei, iar CT cu substanţă de contrast – 50 lei, RMN fără substanţă de contrast – 100 lei, iar RMN cu substanţă de contrast – 200 lei, angiografie – 150 lei şi scintigrafie – 100 lei.

La stabilirea preţurilor pentru tichetele de sănătate au fost luate în considerare valori din ţări care au avut un parcurs similar României şi care au introdus mecanisme de plată suplimentară a serviciilor medicale, ca de exemplu Estonia, Croaţia. De asemenea, în definirea sistemului a fost urmat exemplul unor ţări din Europa de Vest care au o experienţă în gestionarea contribuţiilor suplimentare, potrivit proiectului de act normativ.

Sumele aferente coplăţii vor constitui, în totalitate, venituri ale furnizorilor de servicii medicale. După plafonul de maxim 600 lei/an, un pacient nu va mai achita coplată.

Documentul justificativ prin care se face dovada coplăţii serviciilor medicale este “tichetul moderator pentru sănătate”.

307 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*