Breaking news

Colegiul Medicilor cere anchetarea procurorului general Laura Codruța Koveși

loading...

Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România a decis în ședința de vineri, să ceară CSM, anchetarea disciplinară a Procurorului General, Laura Codruța Koveși, ca urmare a presiunilor făcute asupra medicilor.

Întrunit vineri, la Eforie Nord, Consiliul Național al Colegiului Medicilor a luat decizia de a solicita Consiliului Superior al Magistraturii ca procurorul general Laura Codruţa Kovesi să fie anchetat disciplinar de procurorii DNA Bucureşti în legătură cu cazul Adrian Năstase.

Încălcarea drepturilor pacientului, intervenţia în relaţia medic-pacient şi medic-familia pacientului şi ancheta unor diagnostice în absenţa unor expertize medicale care să trezească suspiciuni cu privire la diagnostic constituie, în esenţă, încălcări grave ale drepturilor omului şi este obligaţia CSM-ului de a sancţiona astfel de abateri. Atragem atenţia că însăşi comunicarea diagnosticului şi a convorbirilor între medic şi pacient, între medic şi familia pacientului, fără acordul pacientului, încalcă acea confidenţialitate prevăzută prin lege”, se precizează în comunicatul de presă al CMR.

Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România spune că urmează să informeze organismele profesionale din ţările UE şi a Comisiei Europene, pentru a cere sprijin în vederea apărării medicilor.

 

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata